Record de investiții pentru școlile din orașul Galați: peste 50 milioane de euro

0
Publicat:

Cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, Primăria Galați anunță că are proiecte de investiții pentru 50 de unități de învățământ care vizează reabilitarea și modernizarea clădirilor.

Școală modernizată cu fonduri europene Sursa: Primăria Galați

Potrivit reprezentanților Primăriei Galați, este vorba despre un record de investiții, proiecte cu fonduri europene a căror valoare depășește suma de 50 de milioane de euro. Lucrările vizează reabilitarea clădirilor, dotarea cu mobilier sau cu echipamente școlare, dar și realizarea de construcții noi. Mai mult, anul acesta s-au derulat lucrări de reparații și igienizări la peste 40 de școli, grădinițe și licee din municipiul Galați, lucrări pentru care s-au alocat alte 3 milioane de lei.

„Trebuie să facem totul pentru a le oferi copiilor cele mai bune condiții pentru studiu și dezvoltare. Este un adevărat record de proiecte cu finanțare europeană pentru școlile gălățene. Vorbim de 50 de proiecte, dintre care 23 sunt în implementare deja, iar altele în evaluare în cadrul PNRR. Sunt școli sau grădinițe construite înainte de anul 1990 în care investițiile au lipsit și mă bucur că reușim să le aducem la standarde europene”, spun edilii.

În momentul de față, din cele 23 de proiecte cu fonduri europene, aflate în implementare, 17 proiecte sunt în diverse stadii de execuție a lucrărilor, iar două dintre acestea presupun realizarea de construcții noi.

Școli fără autorizație sanitară și ISU

Zeci de școli din județul Galați vor începe anul fără autorizaţie de funcţionare. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural, acolo unde toaletele au rămas în fundul curţii, ca pe vremea bunicilor. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 30 de școli nu au aviz de la Direcția Sanitar Veterinară, iar alte 26 de unități școlare nu au autorizație ISU de incendiu.

Din cele 30 de unități de învățământ fără autorizații sanitare de funcționare, 14 sunt în mediul urban, iar 16 sunt în mediul rural. La sate, cea mai mare problemă este lipsa toaletelor cu apă curentă. În astfel de cazuri se află grădinițe, școli și licee din comunele Drăgușeni, Jorăști, Pechea Priponești și Vârlezi.    

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut