Raid al poliţiştilor de la Circulaţie. În doar patru ore, în Galaţi au fost date 100 de amenzi şi au fost săltate 15 permise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

A fost constatată şi o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Prezenţa poliţiştilor a făcut ca pe perioada controlului să nu fie înregistrat nici un eveniment rutier  având drept cauză principală nerespectarea normelor rutiere de către pietoni sau neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public.

Joi, 26 ianuarie 2017, între orele 16.00 şi 20.00, poliţiştii gălăţeni au desfăşurat o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică, pe linia combaterii încălcării normelor rutiere de către pietoni şi neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public.

La această acţiune, care a avut drept scop impunerea unui climat de disciplină atât în rândul conducătorilor auto prin determinarea acestora să acorde prioritate de trecere pietonilor ce au acest drept, precum şi în rândul pietonilor care traversează strada prin locuri nepermise, prin determinarea acestora să folosească pentru traversare numai locurile special amenajate şi semnalizate, au participat peste 60 de poliţişti, suplimentar faţă de dispozitivul curent.

În doar patru ore, poliţiştii au aplicat 100 samenzi, în valoare de 11.750 lei,  pentru nerespectarea normelor legale de către pietoni.

Au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice un număr de 15 permise de conducere, din care 10 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. 

Totodată a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

„Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această perioadă, să nu fie înregistrat nici un eveniment rutier  având drept cauză principală nerespectarea normelor rutiere de către pietoni sau neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, reliefând faptul că măsurile  adoptate de Poliţia Română, şi-au atins scopul”, a precizat biroul de presă al IPJ Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €