Proiecte de peste 42 milioane euro, depuse de Primăria Galaţi în cadrul PNRR. Fostele cinematografe, pe listă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă

Primăria Galaţi a depus pentru finanţare în cadrul PNRR, 39 de proiecte ce vizează renovarea şi consolidarea unor foste cinematografe, a Palatului Simion Gheorghiu, a fostului centru de recoltare, precum şi a multor unităţi de învăţământ.

„Valoarea estimată a acestor prime proiecte este de peste 42 de milioane de euro şi urmează etapa de evaluare la autoritatea de management. În paralel vom derula toate procedurile necesare pentru ca atunci când vom obţine finanţări, lucrările să poată demara foarte repede. Continuăm astfel obiectivul de modernizarea şi dezvoltare a oraşului cu finanţare europeană”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul oraşului Galaţi.

Primăria continuă astfel amplul program de modernizarea unităţilor de învăţământ din oraş. Aproape 20 dintre proiecte fiind pentru renovări de grădiniţe şi şcoli. 

De asemenea, un proiect vizează consolidarea şi eficientizarea clădirii emblematice a Palatului Simion Gheorghiu, din zona centrală a oraşului. Alte trei proiecte presupun renovarea energetică a fostelor cinematografe „Ţiglina”, „Dacia” şi „Flacăra”. 

În plus, imobilul fostului de centru de recoltare din Ţiglina – Str. Saturn 6A este vizat pentru înfiinţarea pe viitor a unei creşe. 

Mai mult, Primăria doreşte amenajarea clădirii din Str. 1 Decembrie 1918 nr. 25 (corp liceu A. Vlaicu), astfel încât în acest loc să se poată desfăşura activitatea de emitere a cărţilor de identitate, paşapoarte, înmatriculări şi permise de conducere, într-o zonă accesibilă a oraşului, unde va fi amenajată şi o parcare. 

Alte proiecte au în vedere Teatrul Dramatic, Sala Sporturilor, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Spitalul de Psihiatrie, Arena de box etc.

„Sunt primele proiecte depuse în cadrul PNRR pentru că în scurt timp Primăria municipiului Galaţi va depune o altă serie de proiecte privind consolidarea şi eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe, unde asociaţiile au dorit să vină în parteneriat cu municipalitatea”, au precizat reprezentanţii Primăriei Galaţi. 

Vă recomandăm şi:

Medic: OMS a intrat în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Clocim o tulpină autohtonă

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!