Profesorii din Galați au votat continuarea grevei și ies în stradă. Vor organiza un mare miting de protest în fața Prefecturii

0
Publicat:

Profesorii își radicalizează protestele și anunță că vor ieși în stradă. La Galați, luni, 29 mai, se va organiza una mare miting în fața Palatului Prefecturii.

Profesirii ies în stradă la Galați FOTO: SIP Galați/Facebook

Aproape 3.800 de sindicalişti din educaţie din cei aproximativ 4.500 de membri ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galați şi ai Sindicatului Liber "Educaţia" au votat pentru continuarea grevei generale, nemulţumiţi de oferta propusă de Guvern. Ei vor organiza un miting şi un marş în ziua de luni, 29 mai, şi vor picheta Prefectura Galaţi marţi şi miercuri, 30 şi 31 mai.

„Am discutat cu oamenii care mi-au transmis că nu-şi doresc să fie asistaţii sociali ai Guvernului, ci vor salarii decente, în concordanţă cu importanţa muncii pe care o depun. Prin urmare, la Galaţi, greva generală va continua şi săptămâna viitoare, dublată de alte forme de protest. Am depus solicitări pentru a ni se aproba miting, marş şi pichetarea Prefecturii", a declarat liderul SIP Galaţi, Lidia Antoniu.

Potrivit sursei citate, aproximativ 2.900 de cadre didactice din cele 3.400 înscrise în sindicat au votat pentru continuarea grevei generale.

Și membrii Sindicatului „Educaţia” au votat pentru continuarea grevei. Liderul de sindicat Adrian Andrăşescu,  a anunţat că „dintre cei 1.100 de angajaţi afiliaţi la noi, 900 au fost joi în grevă şi au votat să continue protestul 880 dintre ei”.

Ce au cerut sindicaliștii la ultimele negocieri

Liderii sindicali au declarat după încheierea negocierilor de joi după-amiază că au cerut creșterea veniturilor profesorilor cu 25% și un act normativ prin care să se garanteze că salariul debutantului va fi cât salariul mediu brut pe economie, adică 4.000 de lei în noua lege a salarizării

Este o grevă pentru demnitate, pentru statutul social al celor care lucrează în sistemul de învăţămâmt, o grevă pentru respect, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” în timpul protestului de joi. „Nu poți veni în faţa corpului profesoral şi să le oferi aceste aşa-zise stimulente. Aveau nevoie de salarizare decentă. Nu şi-au luat niciun angajament legat de salarizare. Acea lege unitară de salarizare care va fi negociată din data de 15 iulie încolo nu oferă nicio garanţie că va fi respectat statutul celor care lucrează în sistem. Guvernanţii nu au înţeles nimic, oamenii care demonstrează în întreaga ţară demonstrează pentru că au fost jigniţi, au fost umiliţi”, a mai spus Nistor.  

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea