Profesoara care predă algoritmică prin metode nonformale. „E o provocare mai mare la liceu decât la facultate”
0Simina Mariş, profesoară la Liceul Tehnologic „Ioan Slavici“ din Timişoara, a reuşit să transpună ştiinţele exacte în exemple din realitate, uşor de înţeles pentru elevi. De asemenea, îi învaţă pe copii cum să aibă propriile microferme de apartament, pe bază de principii matematice.
Simina Mariş (42 de ani) este profesoară de matematică, fizică şi informatică la Liceul Tehnologic „Ioan Slavici“ din Timişoara şi la universitatea cu acelaşi nume. Anterior, a predat la Liceul Teoretic „William Shakespeare“ din Timişoara, fiind pentru o perioadă şi asistent universitar la Universitatea de Vest, unde s-a ocupat de un proiect de cercetare în matematică aplicată.
„Am lucrat la un model matematic pentru solidificarea unui aliaj de semiconductori ce pot fi găsiţi în plăcuţele de la celulele fotovoltaice. Este vorba despre un model cu ecua-ţii diferenţiale rezolvate pe calculator“, explică Simina Mariş. Are un master în informatică la universitatea din Timişoara şi un master în criptografie, decodificare şi calcul, obţinut la Universitatea din Limoges, Franţa, fiind, totodată, şi doctor în matematică.
În 2018, a primit distincţia de Ambasador Hour of Code, considerat cel mai de amploare eveniment IT din lume. Nu a dorit să rămână însă doar un cercetător izolat şi a început să predea, chiar dacă mărturiseşte că, iniţial, a fost uşor speriată de copii.
„Oricât aş fi făcut cercetare în matematică aplicată, nu aş fi dus-o bine dacă eram eu şi ceilalţi, care nu prea înţelegeau cu ce se mănâncă materia asta. Predau de aproape şapte ani şi pot spune acum că-mi place foarte mult ceea ce fac. Este o provocare mai mare să predau la liceu decât la facultate. Sunt cercetătorul care îşi doreşte să găsească din ce în ce mai mulţi oameni care îl înţeleg“, spune profesoara.
„Nu o să mai fiu acel cercetător neînţeles“
Simina Mariş foloseşte metode nonformale pentru a-şi ajuta elevii să înţeleagă mai bine principiile matematice, dar şi pentru a găsi rapid soluţii la problemele de matematică şi informatică pe care le au de rezolvat. „Pot avea surpriza ca, după toată educaţia de ştiinţe primită, să nu mai ştie de ce folosesc telefonul sau calculatorul“, crede profesoara. „Nu merg pe lucruri care se fac la şcoală, pentru că acelea pot fi făcute oricând. La cercul de ştiinţe am făcut, de pildă, şi electronică aplicată.“ Tocmai de aceea îşi implică elevii în tot soiul de proiecte extracurriculare.
A organizat şi un cerc de ştiinţe aplicate, unde îi învaţă să transpună practic, în viaţa reală, tot ce înseamnă teorie în fizică, informatică şi matematică. „Nu mergem pe lucruri extrem de complexe. Pe mine mă ajută, pentru că am garanţia că o să trăiesc într-o lume care înţelege mai multe. Nu o să mai fiu acel cercetător neînţeles, ci o să fiu între mai mulţi oameni ca mine“, spune ea.
Din 2019 este şi coordonatoarea cercului de informatică „Programare cu răbdare“ din Timişoara, care-şi desfăşoară cursurile într-un mod diferit de cel predat la şcoală, iar printre elevi se află şi copii cu nevoi educaţionale speciale. Simina Mariş a reuşit, de pildă, să-l integreze pe un copil cu sindromul Asperger (n.r. – tulburare comportamentală din spectrul autistic), iar acum acesta a început să vorbească şi să comunice cu colegii de la cercul de informatică.
Pregăteşte elevi pentru un concurs al Agenţiei Spaţiale Române
Elevii săi vor participa în perioada următoare la un concurs organizat de Agenţia Spaţială Română cu un rover, o maşină teleghidată care trebuie programată pentru a ajunge într-un anumit loc, dar şi pentru a colecta mostre de sol şi a-şi folosi senzorii.
Adevărata provocare este ca elevii pe care îi coordonează să scrie un cod de programare care, dacă este suficient de bun pentru a bate concurenţa, va fi instalat pe unul dintre cele două minicomputere Raspberry Pi de pe Staţia Spaţială Internaţională, unde îi va fi testată funcţionalitatea şi aplicabilitatea. Foloseşte acum echipamentele de la această competiţie, cum ar fi minicomputerul Raspberry Pi şi o pălărie plină de senzori, iar elevii utilizează, la rândul lor, dispozitivele pentru a concepe tot felul de aplicaţii.
„De fapt, acest aspect i-a atras pe copii: observau că scriu două linii de cod şi vedeau că se aprind beculeţele sau altele începeau să clipească. Este o învăţare prin descoperire“, spune profesoara din Timişoara, al cărei motto este „te provocăm să fii curios“. În acest fel, îi aduce pe copii mai aproape de tehnologie şi de realităţile secolului XXI.
Îi introduce, de pildă, pe elevi în lumea fascinantă a algoritmicii folosind mereu exemple din viaţa reală. „Folosesc lucruri din viaţa de zi cu zi. De pildă, dacă plouă, îmi iau umbrela. Cuvântul «dacă» este cuantificatorul – dacă nu plouă, fac altceva. Şi aşa ajungem la algoritmul X, la instrucţiunea «dacă». Din acest punct, doar imaginaţia ne mai poate opri, ne poate pune limite sau nu. Fiecare copil vine apoi cu propriul exemplu până înţelege ce înseamnă algoritmul «dacă». Scriem toate aceste lucruri într-un program ca să vedem ce iese“, explică profesoara Simina Mariş.
Cum să-ţi faci fermă de apartament
Simina Mariş organizează, de trei ani, şi o competiţie de sustenabilitate urbană în Timişoara, facilitată de programul Erasmus, prin intermediul căreia tinerii învaţă cum să cultive legume şi fructe în propriul apartament şi să mănânce astfel mai sănătos.
„Copiii învaţă că pot pune, de pildă, legume şi într-o glastră, în mijlocul oraşului. Nu trebuie să fii neapărat fermier ca să faci asta. Am văzut pentru prima dată aşa ceva la copiii din Cipru. Aveau o microseră lângă şcoală. Mi-a plăcut ideea şi am implementat-o şi noi. Ca să construieşti ceva, trebuie să începi de undeva. Este unul dintre principiile care se aplică în matematica aplicată“, spune profesoara, care crede că prin cele două proiecte, informatică aplicată şi sustenabilitate urbană, va pune bazele unor tradiţii locale, ce pot fi extinse apoi la nivel naţional.