Poveştile tulburătoare ale refugiaţilor ucraineni: „Se auzeau împuşcături, tancurile mergeau prin oraşe“
0Cu lacrimi în ochi, cu doar câteva bagaje, copii în braţe, mii de refugiaţi au lăsat totul în urma lor şi au fugit din calea războiului. O parte dintre ei au ajuns la Galaţi, prin vămile Giurgiuleşti şi Oancea. Cu toţii povestesc trauma şi suferinţa provocată de războiul din ţara lor.
Printre refugiaţi, se află şi o familie de bătrâni care a trecut prin cel de-Al Doilea Război Mondial şi nu credea că va mai fi nevoită să treacă prin acest coşmar. Familia Molotkov locuieşte într-un sat situat la 100 de kilometri de Odessa. Ivan are 59 de ani, soţia sa 64 de ani, mama Nadejda are 84 de ani, iar soacra Ana Danchenko are 94 de ani. Cele două bătrâne au prins cel de-Al Doilea Război Mondial şi nu credeau că vor mai trece prin acest coşmar.
„Cu teamă şi durere în suflet am lăsat casa, animalele, toată munca de o viaţă şi am plecat. Vrem să ajungem la Tecuci, acolo ne ne întâlnim cu alte rude şi plecăm spre Bulgaria, la nişte prieteni. Acum mai mult ca oricând trebuie să fim uniţi şi să ne rugăm pentru poporul ucrainean. Noi suntem o familie credincioasă, iar în slujbele de la biserică, preotul ne-a spus cu mult timp să ne pregătim pentru această urgie.”, spune Ivan.
Mame cu copii în braţe: se auzeau împuşcături, tancurile mergeau prin oraşe
Refugiaţii din Ucraina care ajung în Galaţi sunt cazaţi în căminele universităţii, în spaţiile puse la dispoziţie de Primărie, în hoteluri şi locuinţe oferite gratis de către persoane private. În căminele studenţeşti sunt cazaţi peste 200 de refugiaţi, în special mame cu copii.
Vera are 30 de ani şi are în braţe un copilaş de doar un an şi şapte luni. A venit cu taxiul de la Isaccea şi vrea să meargă la soţul ei în Norvegia. „Mi-a fost frică să rămân acasă. Sunt tancuri peste tot. Unii au rămas, nu aveau unde să se ducă. Rămân două zile în căminul din Galaţi, iar apoi voi merge la soţul meu, care lucrează în Norvegia. Am venit cu taxiul de la Isaccea. Am plătit 50 de euro”, povesteşte tânără.
Foto: C.Mazilu
O altă mamă se gândeşte să ceară azil în România pentru ea şi cei trei copii. A plecat de acasă doar cu câteva haine şi documente.
„Am fugit împreună cu cei trei copii. Sunt divorţată şi probabil voi cere azil în România. Ne-a fost foarte frică, se auzeau împuşcături, tancurile mergeau prin oraşe. Nu am mai dormit nopţile de când a început războiul. Nu am putut să luăm nimic. Doar câteva haine şi documente. Nu avem rude în România”, spune cu lacrimi în ochi femeia.
sursa: C.Mazilu
În Vama Giurgiuleşti era şi Natalia Ursu, profesoară de limba română la Universitatea din Ismail. Îngrozită de bubuiturile care se aud în oraşe, femeia a plecat de acasă, lăsând totul în urma sa.
„Este groaznic să rămâi acolo. În oraş se aud exploziile, chiar nu departe de Ismail. Oamenii sunt chemaţi să se adăpostească. Am închis casa, animalele se vor hrăni singure, am lăsat tot în mâna Domnului şi am venit în România. E panică. Foarte multă lume pleacă. Cei din oraşele mari vin spre comunităţi, la sate unde au părinţi sau bunici ca să se adăpostească. La vama ucraineană, bărbaţilor nu li se mai permite să iasă din ţară, doar celor în vârstă. Eu voi sta la fiica mea la Braşov”, a spus Natalia Ursu, profesoară de limba română din Ismail.
Foto: C.Mazilu
Cei mai mulţi dintre ucrainenii sunt doar în tranzit prin Galaţi. Ei stau doar câteva nopţi, urmând să plece în alte ţări, la rude sau cunoştinţe.
„Ne este teamă, am decis să plecăm din ţară pentru că vrem să trăim. Am avut doar cinci ore să ne strângem lucrurile. La 50 de km de oraşul meu natal sunt atacuri şi oamenii sunt îngroziţi. Din cauza panicii, mâncarea şi combustibilul au fost cumpărate. Oamenii sunt speriaţi, unii au rămas fără provizii”, povesteşte îngrozită o femeie din Ucraina.
Foto: C.Mazilu
Studentă din Ucraina: „Părinţii mei sunt patrioţi şi nu vor pleca de acasă“
La Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi învaţă 85 de studenţi din Ucraina. Ei sunt cazaţi în căminele din campusul universitar şi spun că sunt norocoşi că se află în România. Unii dintre ei au reuşit să-şi aducă familile lângă ei.
„Am vorbit cu mama şi mi-a spus că este o situaţie gravă. Am decis să o chem aici, în România. Oamenii stau cu grijă, nu ştiu ce va fi mâine. S-au auzit bubuituri mari în Odesa. Au rămas şocaţi că se întâmplă aşa ceva. Nu se aşteptau”, spune Anastasia.
Războiul declanşat de Rusia i-a determinat pe sute de oameni să-şi părăsească ţara pentru a se refugia fie în România, fie în alte ţări din vestul Europei. Sunt, însă, şi ucraineni care nu vor să-şi lase casele şi să plece.
„Locuim la o distanţă de patru ore de Odesa. Noi trăim într-un sat şi e mai linişte... Părinţii au spus că nu părăsesc teritoriul, că sunt patrioţi şi vor rămâne acolo. Sperăm că va fi bine, ne păstrăm calmul”, spune Valeria, studentă la UDJ Galaţi.
La Galaţi s-a luat decizia înfiinţării unui grup operaţional de lucru şi a unei linii telefonice 24 din 24 ore pentru a oferi informaţii tuturor persoanelor din Ucraina care solicită orice tip de ajutor.