Poliţiştii avertizează: permisul auto categoria B nu este suficient pentru microbuzele cu remorcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru acest ansamblu rutier este nevoie de permis categoria E FOTO Poliţia de Frontieră

Avertismentul vine pe fondul faptului că în ultima vreme au fost depistaţi sute de şoferi care încălcau această normă legală, motiv pentru care s-au ales cu dosare penale. Cel mai frecvent, infracţiune este descoperită la frontiera de est a ţării.

În ultimele trei săptămâni, poliţiştii de frontieră au descoperit pe raza judeţului Galaţi nu mai puţin de 12 cazuri de şoferi care conduceau ansambluri rutiere (în special microbuz plus remorcă) având permise auto categoria „B”, deşi legea impune pentru astfel de situaţii categoria „E”.

Situaţia este şi mai alarmantă la nivel naţional, unde lunar se înregistrează peste o sută de cazuri, mai ales în zonele de frontieră şi în special la frontiera de est a României, unde principalii „clienţi” ai poliţiştilor sunt cetăţenii veniţi din Republica Moldova sau Ucraina, ţări unde ansamblurile rutiere amintite se pot conduce cu permisa echivalente categoriei B. Asta nu înseamnă, însă, că nu există destui şoferi români care încalcă regula.

Cel mai recent caz de acest fel a fost depistat în data de 25 octombrie 2019, în jurul orei 6.00, când un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Frumuşiţa, judeţul Galaţi, un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz marca Volkswagen Crafter şi o remorcă transport, condus de cetăţeanul român Lucian F., în vârstă de 24 de ani.

„La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie