Piperchi, delicioasa tocană de ardei ca la aromâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piperchi poate fi şi mâncat şi ca un preparat de post Foto: papagheorghiu.blogspot.ro

Piperchi a fost preparat pentru prima dată de machidonii din Dobrogea, fiind servit atât în sezonul de primăvară, cât şi vara. Se poate prepara şi în post, excluzând brânza de oaie şi ouăle, iar în sezonul obişnuit se poate mânca şi cu carne gătită în diverse moduri.

Piperchi este practic o tocană de ardei, însă una delicioasă. ”Gustul de ardei prăjit sau copt, cu puţină aromă de usturoi, este foarte bine asimilat de organism”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Ardei kapia- un kilogram;

-Ouă-două bucăţi;

-Ulei de floarea soarelui-100 de mililitri;

-Usturoi-doi căţei;

-Brânză de oaie-200 de grame;

-Roşii-250 de grame;

-Suc de roşii-250 de grame;

-Sare şi piper, după gust.

Primul pas este să curăţăm ardeii Kapia, pe care îi vom tăia apoi cubuluţe cu o lungime de trei, patru centimetri şi îi vom prăji în ulei de floarea soarelui preţ de 10 minute. Tăiem apoi roşiile tot cubuleţe, le călim puţin şi adăugăm apoi sucul de roşii, dar şi sare şi piper după gust. Pisăm doi căţei de usturoi şi îi punem peste sosul de roşii, iar spre finalul procesului de fierbere a preparatului, aceştia vor fi scoşi şi aruncaţi.

Cât se sotează ardeii şi sosul de roşii, radem brânza de oaie pe răzătoarea mare şi batem două ouă ca pentru omletă. ”Când sosul de roşii începe să scadă în tigaie, adăugăm ardeii şi lăsăm undeva la 10 minute, astfel încât gustul de ardei să se întrepătrundă cu gustul de roşii”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

Vasul în care am pus ardeii şi sosul de roşii va fi dat de pe foc, moment în care vom adăuga ouăle bătute, pe care le vom amesteca până când compoziţia începe să se lege, acestea având rolul de a da preparatului un gust deosebit. Nu trebuie să vă faceţi probleme legat de faptul că ouăle vor apărea ca la un scrob, pentru că exact aşa trebuie să arate.

Tot atunci vom adăuga şi brânza rasă de oaie şi vom amesteca până când vom observa că aceasta se topeşte efectiv în preparat. Este semnul că preparatul este gata, piperchi fiind servit, de regulă, cald. Dacă aveţi la îndemână pătrunjel, puteţi să puneţi puţin peste preparat pentru a-i da o aromă deosebită. Piperchi se mănâncă de obicei cu pâine prăjită şi poate fi servit alături de carne la grătar sau la cuptor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată