O săptămână de sport în aer liber la Galați. Copiii și părinții, principalii actori

0
Publicat:

Zeci de copii și părinți au participat la Galați, timp de o săptămână, la o sumedenie de activități ce implică sportul, pornind de la dansuri în aer liber și până la exerciții de aerobic susținute de o trupă cunoscută de dans.

Copiii au făcut exerciții în aer liber FOTO Gianina Felea

În perioada 23-30 septembrie 2022, Palatului Copiilor Galati a fost gazda unei acțiuni inedite. Este vorba despre Săptămâna Europeană a Sportului, un proiect inițiat și cofinanțat de către Comisia Europeană, prin Programul Erasmus+, partener în România fiind Ministerul Tineretului și Sportului.  

„A fost o săptămână plină de activități, în care, împreună, copii, părinti, profesori, au conștientizat că sportul în aer liber, și nu numai, e benefic sănătății, crează o stare de bine, previne numeroase boli, revigorează starea de spirit și reduce stresul. A fost o săptămână frumoasă, plină de voie bună și mișcare, ce va deveni tradiție la noi”, ne-a declarat Gianina Felea, profesoară de gimnastică la Palatul Copiilor din Galați.

Fetele din trupa Princess au încântat asistența cu exercițiile de aerobic FOTO Gianina Felea

Timp de o săptămână au avut loc numeroase întreceri în aer liber, iar copiii au promovat ecologia. Nici părinții nu au stat degeaba. O echipă de mămici a dansat în aer liber, iar trupa Princess, care activează în cadrul Palatului Copiilor, și-a desfășurat antrenamentul în Grădina Publică din Galați, angrenând și vizitatorii în exercițiile de aerobic.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut