Muşamalizarea unui accident: un poliţist l-a învăţat pe vinovat pe cine să dea vina şi apoi l-a dus acasă cu maşina Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală

Mai multe detalii au ieşit la iveală după ce Tribunalul Galaţi a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor ar fi vrut să îl încheie cu Ivanciu Corcioveiu, tânărul de 23 de ani care a ucis doi copii cu maşina pe 6 septembrie 2016 în localitatea gălăţeană Folteşti, pe când făcea „liniuţe“ cu un prieten.

Acordul de recunoaştere nu avea legătură cu drama produsă pe şosea de Ivanciu Corcioveiu, ci de un accident anterior, fără victime, dar de la care şoferul a fugit, aşa cum avea să o facă şi după uciderea cei doi copii. Astfel, conform detaliilor din dosar, în acest prim accident fără victime a fost implicat şi un poţist care trebuie să se ocupe de caz şi care ar fi încercat să muşamalizeze totul.

Pe 20.06.2016, în jurul orei 4 dimineaţa, Ivanciu Corcioveiu, deşi nu deţinea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca BMW X1, cu numărul de înmatriculare GL-13-DRC, pe DJ 253 pe raza şi în apropierea localităţii Viile, judeţul Galaţi, în  care se mai aflau două fete.

La km 37 +300 al drumului judeţean menţionat anterior, pe fondul vitezei excesive, a derapat într-o curbă, răsturnându-se într-un şanţ colector. În urma accidentului de circulaţie, toţi cei trei ocupanţi ai autoturismului au suferit diverse răni, iar Corcioveiu a fugit de la locul accidentului, luând plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului şi documentele acestuia.

În aceeaşi zi, şoferul fără permis a încercat să o determine prin ameninţare pe una dintre fete care se găsea în maşină în momentul accidentului, iar în noaptea de 22/23.06.2016, prin corupere, să nu dea declaraţii organelor de urmărire penală în legătură cu producerea accidentului în urma căruia a fost vătămată.

Poliţistul care trebuia să se ocupe de caz, Silviu Daniel Stan, care activează în cadrul postului de Poliţie din localitatea gălăţeană Măstăcani, l-a ajutat pe acesta, sugerându-i să identifice o altă persoană care să pretindă că ar fi condus autoturismul.

Vărul şoferului ucigaş şi-a asumat accidentul

De asemenea, conform procurorilor, poliţistul l-a transportat pe Corcioveiu cu autospeciala MAI din dotarea postului de Poliţie Măstăcani, spre locuinţa lui Costel Vieru, vărul lui Corcioveiu, din satul Chiraftei, acesta din urmă declarând ulterior în mod mincinos poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor că el condusese autoturismul la momentul producerii accidentului.

”În aceleaşi împrejurări, în dimineaţa de 20.06.2016, în jurul orei 4, inculpatul Stan Silviu Daniel, după constatarea săvârşirii de către inculpatul Corcioveiu Ivanciu a infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, nu a intervenit în interesul conservării probelor, astfel cum îi impuneau dispoziţiile art. 28 alin. 4 din Legea nr. 218/2002, neîndeplinindu-şi astfel atribuţiile de serviciu, omisiune ce a avut drept consecinţă îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Corcioveiu Ivanciu (în ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă), respectiv împiedicarea tragerii la răspundere penală a aceluiaşi inculpat (în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului)”, susţin procurorii.

Pe 27 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor l-a trimis în judecată pe Ivanciu Corcioveiu pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi influenţarea declaraţiilor. Poliţistul Silviu Daniel Stan va răspunde pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial şi favorizarea făptuitorului. Vărul lui Corcioveiu, Costel Vieru, va fi judecat pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele