Muncitor leşinat pe o schelă aflată pe clădirea Spitalului de Urgenţă din Galaţi. Bărbatul a fost băgat în spital pe geam VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CJG

Un bărbat a fost găsit inconştient pe schelele de pe şantierul din Spitalul Judeţean Galaţi. Este vorba de un muncitor care lucra la faţada unităţii medicale. El se afla la etajul patrul al clădirii şi a fost transportat în spital pe un geam.

Muncitorul se afla pe schelă la etajul patru, în momentul în care i s-a făcut rău şi a leşinat. Imediat, colegii lui au alertat pompierii. 

La faţa locului, au fost trimise un echipaj SMURD şi două autospeciale ale pompierilor gălăţeni, precum şi autoscara. 

Bărbatul a fost băgat în spital pe unul dintre geamuri şi imediat a primit îngrijiri medicale.

„Este vorba de un muncitor care a leşinat pe o schelă. Nu a mai fost nevoie de intervenţia autospecialei, el a fost tras pe un geam în spital. A primit imediat ajutor medical, a fost stabilizat, se pare că este în afara oricărui pericol”, a transmis ISU Galaţi.

Bărbatul va rămâne internat în spital, petru investigaţii medicale. 

Vă recomandăm şi:

Un muncitor a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Lucra la reţeaua de canalizare dintr-o comună gălăţeană VIDEO

Un cetăţean a fost ameninţat cu un cuţit într-o staţie de autobuz din Galaţi. Agresorul a fost încătuşat VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare