Mega-afacerea chitanţelor false pentru taxe de timbru: un fost prorector al Universităţii din Galaţi a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhiva

Fostul prorector al Universităţii "Dunărea de Jos", Dragoş Alexandru Opreanu, a fost arestat prntru 30 de zile, în cazul fraudei cu taxe judiciare de timbru, neregului descoperite de Corpul de Control de la Ministerul Educaţiei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a cerut vineri, 3 mai, arestarea inculpatului  Dragoş Opreanu, care este cercetat „sub aspectul comiterii în concurs a unei infracţiuni de delapidare în formă continuată a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi agravantă, participaţie improprie la infracţiunea de fals în formă continuată şi de asemenea participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată. 

Potrivit procurorilor, Dragoş Opreanu, în calitate de director al Direcţiei Juridice şi Resurse Umane şi fost prorector responsabil cu managementul resurselor umane şi activitatea juridică, cu drept de gestiune în ceea ce priveşte resursele băneşti, este principalului suspect în afacerea cu taxe judiciare de timbru descoperită îde Corpul de Constrol al Ministerului Educaţiei. 

Din probele administrate, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că Dragoş Opreanu în calitate de funcţionar public acesta ocupând funcţia de director interimar al unei direcţii din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi - 30.06.2016 -10.08.2017, director al aceleiaşi direcţii în perioada 11.08.2017 - 23.02.2020 şi persoană cu funcţie de conducere în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ superior menţionată anterior, responsabilă cu managementul resurselor umane şi activitatea juridică - 24.02.2020 - 25.02.2021. cu drept de gestiune şi dispoziţie în ceea ce priveşte resursele băneşti alocate direcţiei/direcţiilor conduse, în perioada 30.06.2016 - 25.02.2021, şi-a însuşit în interesul său suma de 270.726,50 lei ce i-a fost predată de către cinci martori (consilieri juridici în cadrul direcţiei menţionate), precum şi de o martoră care ocupa funcţia de administrator patrimoniu în cadrul instituţiei de învăţământ. 

„Inculpatul i-a determinat pe aceştia să solicite în numerar de la casieria universităţii suma însuşită (un număr de 68 de operaţiuni de acordare avansuri), prin întocmirea unor documente în care au atestat nereal că sumele solicitate/ridicate erau folosite pentru plata unor taxe judiciare de timbru la oficiile poştale din municipiul Galaţi, taxe necesare în dosarele înregistrate pe rolul inst anţelor judecătoreşti în care universitatea a formulat acţiuni şi cereri (deşi, conform O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instituţia de învăţământ, fiind o instituţie publică, nu plăteşte decât în mod excepţional taxe judiciare de timbru). Aceste fapte au fost încadrate la delapidare în formă continuată”, susţine procurorii. 

Mai mult, fostul prorector, în perioada 30.06.2016 - 26.02.2021, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu a alterat un număr de 610 înscrisuri oficiale, respectiv chitanţe emise de Compania Naţională Poşta Română S.A. - Oficiul Judeţean de Poştă Galaţi, prin care s-a atestat plata unor sume de bani de către Universitatea din Galaţi, cu titlu de taxe judiciare de timbru, prin scanarea originalelor şi intervenţia pe documentele astfel obţinute asupra sumelor consemnate real, care au fost majorate de 100 de ori pe fiecare document scanat/chitanţă, folosind înscrisurile obţinute (alterate) atât pentru a crea aparenţă de legalitate a cheltuirii sumei de 270.726,50 lei ridicată din casieria universităţii de cei cinci martori susmenţionaţi, cât şi pentru a-şi acoperi însuşirea în interes personal a sumei menţionate, adică fals material în înscrisuri oficiale în varianta agravată şi în formă continuată.

De asemenea, inculpatul i-a determinat pe cei cinci martori să folosească, din culpă, cele 610 chitanţe pe care le-a falsificat în modalitatea descrisă anterior, pentru a crea aparenţă de legalitate a utilizării sumelor ridicate din casieria universităţii de martorii menţionaţi - participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals în formă continuată (610 acte materiale);

„În plus, a determinat, cu intenţie, mai mulţi funcţionari publici din cadrul instituţiei de învăţământ să ateste nereal (să completeze şi să semneze), din culpă, într-un număr de 449 de înscrisuri oficiale aparţinând Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi (referate de necesitate şi oportunitate, angajamente bugetare, propuneri de angajare a unor cheltuieli, ordonanţări de plată, dispoziţii de plată, registru de casă şi deconturi de cheltuieli) împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv necesitatea eliberării, eliberarea şi utilizarea sumei de 270.726,50 lei din casieria universităţii în scopul plăţii taxelor judiciare de timbru, sumă pe care şi-a însuşit-o, semnând şi o parte din înscrisurile oficiale falsificate în modalitatea descrisă, respectiv un număr de 171 (referate de necesitate şi oportunitate, propuneri de angajare a unor cheltuieli, ordonanţări de plată, deconturi de cheltuieli şi dispoziţii de plată) - participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual (449 acte materiale)”, mai precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Universitatea Stanford: Un medic gălăţean, printre cei mai influenţi oameni de ştiinţă din lume

Doctorand din Galaţi, ales între cei 200+  români extraordinari. A participat la programe educaţionale, de cercetare şi voluntariat în 28 de ţări, pe 5 continente

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani