Măştile populare, între tradiţie şi superstiţii. Ritualuri păgâne care alungă duhurile rele şi aduc bunăstarea în casă

Măştile populare sunt folosite în ultimii ani, în special de tineri, pentru a mai scoate un ban de Sărbători. Puţini sunt cei care mai ştiu că există o tradiţie în confecţionarea măştilor şi un ritual pentru fiecare sezon al anului, care se păstrează din perioada de dinainte de creştinism.

Măştile populare erau folosite în România încă din perioada precreştină, iar ele s-au păstrat o vreme şi în creştinism. Puţini ştiu că până şi tăiatul porcului de Crăciun este un obicei păgân.

Măştile sunt legate de anotimpuri, dar şi de naştere, nuntă şi înmormântare. Principalele momente din viaţa omului erau însoţite în acele vremuri de nevoia de veselie. Aşa au început să inventeze oamenii tot felul de obiceiuri.

”În perioada aceea exista credinţa că toate duhurile rele se îngrămădesc pe pământ la sfârşitul anului şi ele trebuie alungate, ca să întâmpinăm prima zi din noul an fără tot soiul de lucruri rele”, explică Paul Buţa, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti populari gălăţeni.

Toate aceste tradiţii s-au păstrat practic prin viu grai. Ritualurile începeau cu venirea a ceea ce localnicii numesc ”mascaţii”, persoane care purtau diverse măşti şi care loveau în talange şi aveau bâte bifurcate, ca să alunge răul.

Ei se fereau să folosească cuvântul ”drac”, vorbind despre ”dimon”, tocmai pentru că în mentalitatea lor asta ar fi atras răul. De pildă, ceea ce localnicii numeau ”mana vacii”, este, de fapt, o boală specifică a animalelor, dar pe care oamenii şi-o explicau prin atingerea răului. Aşa se face că ”mascaţii” intrau inclusiv în grajduri sau în podurile caselor.

”Ca să sperii pe urât, trebuie să fii mai urât ca el”

Aceşti mascaţi erau oameni care ştiau să stârnească hazul şi care aveau imaginaţie, inventivitate. Pe de altă parte, masca populară pentru alungarea duhurilor rele era concepută să fie cât mai urâtă.

”Ca să sperii pe urât, trebuie să fii mai urât ca el”, completează Paul Buţa.

Fiecare mască are un anumit specific, în funcţie de ritualul la care va fi folosită Foto: Valentin Trufaşu

Unele măşti ieşeau efectiv hidoase, pentru că dinţii erau făcuţi din gheare de găină sau de curcan. ”Să-l râcâie pe piept, ca găina când scurmă”, susţin cei care creau astfel de măşti.

Practic, localnicii se gândeau că astfel masca căpăta puterea necesară pentru a alunga duhurile rele.

După ce jucau masca, ea era lovită de ”mascaţi” cu bâtele în afara hotarelor satului şi apoi i se dădea foc. Localnicii gândeau că, în contactul cu duhurile rele, acestea se puteau pune pe mască şi atunci păstrând-o în casă, te-ai fi expus răului.

Purificarea prin foc

În schimb, măştile care atrăgeau bunăstarea, cum ar fi masca de paparudă, cele care invocau ploaia, sunt extrem de frumoase. La ritualuri cum ar fi drăgaica, participanţii se îmbrăcau în boz, ce reprezenta un veşmânt realizat din diverse soiuri de plante.

Şi măştile folosite la ritualurile de înmormântare aveau altă structură, în sensul că nu aveau coarne, ca cele folosite pentru alungarea răului. Toate aceste măşti trebuiau să fie albe, de bătrâni, iar ele erau inexpresive şi se foloseau în ultima seară de priveghi.

”Când nimeni nu se aştepta, veneau mascaţii la priveghi şi se considera că sunt strămoşii, care vin să preia sufletul mortului, care rămânea undeva, sub forma unui fluture sau păsări, iar ei trebuiau sa-l ia, ca să nu vină după el duhul rău”, povesteşte Paul Buţa.

”Mascaţii” înconjurau de trei ori casa cu bâte în mână, făcând zgomote într-un joc ritmat din picioare. Se făcea apoi un foc mare, iar fiecare din ”mascaţi” sărea peste foc, ca să se purifice. Ba mai mult decât atât, ”mascaţii” se legau între ei cu o funie, pentru ca nu cumva unul dintre ei să nu sară peste foc.

Şi cei prezenţi la priveghi erau puşi să sară peste foc, ca şi ei, la rândul lor, să se purifice.

Făcuţi de râs în faţa satului

Aceste obiceiuri păgâne se mai păstrează astăzi în judeţul Galaţi doar prin viu grai în zona localităţilor Umbrăreşti, Barcea şi Drăgăneşti.

În localitatea Cudalbi exista ritualul ca 100 de mascaţi, numiţi ”harachi”, să meargă pe la casele oamenilor de Crăciun şi Anul Nou.

În comuna gălăţeană Gohor se organiza ceea ce sătenii numeau judecata satului. Un grup de localnici se mascau după chipul şi asemănarea unor consăteni şi fără a da nume, interpretau un rol asemănător celui din piesele de teatru, scoţând în evidenţă ce făcuseră rău respectivii peste an.

Localnicii realizau imediat despre cine este vorba, dar persoanele în cauză, chiar dacă se simţeau cu musca pe căciulă, nu puteau spune nimic de ruşine. De aici vine şi expresia ”să nu intri în gura lumii”.

Pe de altă parte, judecata satului era tolerată o singură zi pe an, a doua zi de Paşti.