Ritualuri la naşterea copiilor în satele din Moldova. De ce pe vremuri nu era indicat să intre copii sau bătrâni în casa unde o gravidă se afla în chinurile facerii
0
În urmă cu 100 de ani, în satele din Moldova se respectau anumite cutume pentru perioada primelor zile de viaţă ale copiilor
În gospodăriile ţărăneşti de la început de secol XX îngrijirea copilului nou născut trebuia să respecte musai anumite obiceiuri. Tradiţia legată de această importantă perioadă din viaţa omului au fost culese de folcloristul Tudor Pamfile, din zona Tecuci, şi au fost publicate în numărul 11 din anul 1905 al revistei de folclor „Şezătoarea“
Aflăm că, în primele zile de la naştere, îngrijirile erau acordate copilului de către moaşă, o persoană mult mai importantă decât naşa de botez.
„Primele îngrijiri date copilului sunt date de moaşă, cât mama stă lăuză, <cât stă pe pae>, cum se zice, şi aceasta ţine iarna 3-15 zile, vara 3-7 zile. Copilul, în primele zile, este scăldat în apă călduţă fără sopon, şi nu în leşie, de 3-4 ori pe zi şi înfăşat în scutece“, arată autorul care s-a documentat în comuna Ţăpu, din fostul judeţ Tecuci.
O superstiţie de care se ţinea cont la momentul naşterii era ca în casă să nu intre picior de copil sau de om în vârstă.
„Se crede că în timpul cît e facerea, să nu intre copiii ori oamenii bătrâni în casă că se naşte copilul prea ruşinos, şi aşa va fi“
O altă cutumă era ca mamele să facă faşa foarte lungă, „căci zic că le trăesc copiii“.
Moaşa, mai importantă decât mama sau naşa de botez
Conform tradiţiei, botezul noului-născut urma să se facă după 3-15 zile de la momentul naşterii, iar naşii erau, cum era obiceiul, naşii de cununie ai părinţilor:
„Dacă copilul e întăiul născut, de ordinar cine a cununat pe părinţi, îl şi botează. După botez, sau chiar la botez, naşul aduce scutice nouă copilului, iorgan, chitie şi bete pentru înfăşare, iar mama dă naşei o bucată de pânză, primind şi ea de la naşa sau nînaşa băetului, cu care-i cumătră, o rochie şi altecele“.
Răsplătită pentru efort era şi moaşa, considerată în fapt, cea mai importantă persoană pentru copil.
„Moaşei, pentru serviciul făcut i se dă de la 50 de bani pînă la 2 lei, materie pentru o baschină, vr’ un vr’un bariz, vr’un caşmir, vr’o pestelcă, etc. Aceasta este moaşa, la care un copil ţine mai mult ca la naşa, nînaşa sau mama lui, <pentru că ea i-a tăiat buricul, cînd era numai cît lingura>. Copilul îi mai zice şi moşîcă“.
Cumetria, animată de o femeie gureşă care-i „stoarce pe meseni“
La evenimentul naşterii copilului, ca şi la botez de altfel, tatăl trecea pe planul doi.
„La botez, tatăl copilului nu se duce de loc, după cum n’are absolut nici un rol în toată orînduiala naşterei. Lui i se aruncă căciula pe garduri, ori pe lemnele din faţa casei, ori rădăcini ca la orişicare copil, frate cu noul născut“, spune autorul articolului din Şezătoarea.
Se obişnuia ca botezul să se facă „la un ceas din noapte“, sau mai tîrziu, iar cumătria, petrecerea, avea loc a doua zi.
„Mîncări peste mîncări, masa întinsă mare cu mult vin şi multă lume poftită. Bucatele-s ca la pomeni, ba mai mult, că doar prăzmuesc în sănătatea celor vii. Se bea prea mult poate“.
Petrecerea era animată neapărat de o femeie „gureşă“, care îi îndemna pe petrecăreţi să se distreze şi să contribuie cu bani pentru bunăstarea copilului:
„O femee gureşă începe la sfîrşit să strîngă darea, 50 de bani, etc. pe o farfurie. Gureşă tebuie să fie, ca să poată stoarce pe meseni. Ea recitează şi poesii cu acest sens:
Daţi gologanul,
Să trăiţi la anul!
Ia mai dă şi dumneata
Că cu atît n’ai scăpăta
Ia mai daţi,
ca să jucaţi!
Pune colea cu noroc,
Pînă n’aţi porni la joc!“
Folcloristul precizează că banii care s-au strîns de la botez „se ţin“, fiindcă sunt consideraţi „norocul copilului“.
„Naşul şi naşa şi moaşa şi tatăl copilului îi pun ceva pe frunte şi se păstrează iarăşi. De ce? Fiindcă <cei de la botez şi cei de pe frunte se păstrează> şi atît“.
Se încarcă comentariile...
