Mafia pescuitului „științific” a scăpat de pedeapsă din cauza lungimii procesului. Faptele s-au prescris

0
Publicat:

Justiția a decis că niciuna dintre cele 27 de persoane, prin care și 11 funcționari publici, puse sub acuzare pentru una din cele mai grave atingeri aduse diversității genetice și exploatării durabile a speciilor și ecosistemelor fluviului Dunărea nu va răspunde penal.

Numeroși sturioni au fost capturați ilegal pentru a fi vânduți pe piața neagră FOTO arhivă Adevărul

Tribunalul Galați a încetat procesul penal în cazul a 27 de persoane, printre care se numără și 11 funcționari publici, pentru abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat. deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori a produselor din pește obținute din pescuit și pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.

Procesul a durat șapte ani și toate faptele s-au prescris, iar doi dintre inculpați au murit în timpul judecății. Instanța i-a obligat pe inculpați să achite peste 30.000 de lei către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură cu titlu de prejudiciu, dar și peste 100.000 de lei drept cheltuieli de judecată. Decizia instanței nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010-august 2014, inclusiv în perioadele de prohibiție, cele 27 de persoane, printre care se regăsesc și 11 funcționari publici, structurate în mai multe grupuri, „au capturat speciile specifice habitatului natural al Dunării, în scopul comercializării, inclusiv prin deturnarea scopului licit al pescuitului în scop științific și prin exercitarea defectuoasă a actelor caracteristice atribuțiilor de serviciu”, spun procurorii.

Prejudiciu ecologic incalculabil

Prejudiciul a fost estimat inițial de anchetatori la 349.700 lei, dar prejudiciul ecologic este incalculabil, ținând cont că vorbim despre o atingere gravă adusă diversității genetice și exploatării durabile a speciilor și ecosistemelor specifice habitatului natural al fluviului Dunărea.

„Valoarea pagubelor produse de inculpați a fost determinată prin luarea în considerare a unor valori de piață raportate la pești și subproduse din pești provenind din acvacultură, în toate cazurile, mai mici decât valorile pe care le au peștii și subprodusele din pești provenind din mediul natural (sălbatic)”, a explicat instanța de judecată.

Judecătorii au pus sub sechestru în vederea confiscării zeci de bărci cu motor care aparțin contrabandiștilor și zeci de plase și unelte de pescuit de care s-au folosit pentru pescuitul ilegal.

De amintit este că, în 2015, procurorul de caz a confiscat zeci de sturioni și zeci de kilograme de icre negre, pe care polițiștii le-au găsit la membrii grupării infracționale.

Magistrații au menținut acum și sechestrul pe casele și mașinile a 12 dintre cei puși sub inculpare în vederea recuperării prejudiciului.

Procesul va continua și pe latură civilă, în condițiile în care, printr-o  încheiere din 10.05.2023, instanța a dispus disjungerea laturii civile cu privire la inculpații care nu recunosc comiterea faptelor și implicit nici prejudiciul reținut în sarcina lor.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică