Video Greva CFR, văzută altfel. Concert într-o gară, oferit de un grup de tineri: „Hei, tramvai, cu etaj şi tras de cai” VIDEO

0
Publicat:

Concert în Gara Barboși oferit de un grup de tineri din județele Galați și Tulcea, care trebuia să ajungă la un festival la Sibiu. Tinerii și-au luat chitarele și au început să cânte celebra melodie „Vremuri” de la Phoenix.

Gara CFR Galați FOTO: Arhivă, Adevărul

Vineri, 15 septembrie, În Gara Barboşi, din Galaţi, trenul care pleca la Braşov a fost oprit de greva lucrătorilor CFR.  În acel moment, un grup de tineri din localitățile Scânteiești (Galați) și Luncaviţa ( Tulcea) a coborât din tren și a început să cânte „Vremuri” de la Phoenix. Momentul a fost filmat de restul călătorilor, care au apreciat inițiativa tinerilor artiști. 

În total, 25 de trenuri au fost afectate de grevă în toată regionala CFR Galați. 

Grevă de avertisment pe calea ferată: trenurile sunt oprite timp de două ore

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" au declanșat vineri o grevă de avertisment, între orele 7:00 - 9:00, iar trenurile vor fi oprite în intervalul orar respectiv.

Potrivit Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, greva de avertisment vrea să atragă atenţia asupra "unor teme care nu mai pot fi ţinute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului".

Printre motivele care stau la baza deciziei de organizare a grevei de avertisment se află: lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar, dar şi lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.

„Noi am parcurs toate etapele prevăzute de lege, care reglementează conflictele de muncă. Este vorba de Legea 367/2022. Ne-am aflat în procesul de negociere pentru noul Contract Colectiv de Muncă încă din luna martie. Noi suntem acum în septembrie, nu avem acest Contract Colectiv de Muncă, nu avem buget, nu avem nimic. Prin urmare, a fost declanşat conflictul de muncă, am trecut prin toate etapele prevăzute de lege - şi am ajuns la această etapă care se numeşte grevă de avertisment", a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Istrate, secretarul general al Federaţiei.

Conform unui comunicat al organizaţiei sindicale, întreaga procedură legală de declanşare a conflictului de muncă, potrivit dispoziţiilor legale în materie, a fost parcursă.

„Din păcate, aşa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, aşa cum bine se ştie, de ani şi ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiştii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorităţi formulată cu claritate şi public de către lucrătorul feroviar. (...) Pentru readucerea structurii feroviare româneşti la parametrii europeni este nevoie de un proiect de ţară corect coordonat cu structurile europene şi finanţat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanţat, iar deschiderea unor şantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul ţării", atrag atenţia ceferiştii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang