Garda de Mediu Galaţi: „Petrom nu are exploataţii de gaze de şist la Izvoarele şi nici nu a făcut prospecţiuni pentru aşa ceva”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câmpurile din apropiere de Izvoarele sunt pline de sonde de petrol. Foto: Bogdan Nistor

Asta se arată într-un prim raport prezentat astăzi prefectului judeţului Galaţi. Toto din primele cercetări, compania respectă întocmai procesul tehnologic de extracţie a tiţeilui

Potrivit acestui raport de control, înaintat prefectului judeţul Galaţi de către Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, în perimetrul verificat, nu se realizează exploatarea gazelor naturale şi nu au fost realizate prospecţiuni privind gazele de şist. De asemenea, societatea deţine autorizaţii de mediu pentru activităţile desfăşurate, activităţi ce includ: extracţia petrolului brut, servicii conexe, transporturi prin conducte şi depozitări. Autorizaţiile de mediu stabilesc obligativitatea monitorizării factorilor de mediu, iar din documentele prezentate rezultă că nu sunt depăşiri ale indicatorilor monitorizaţi. În ceea ce priveşte injectarea apelor de zăcământ, aceasta se realizează conform tehnologiei prevăzută în autorizaţia de mediu şi autorizaţia de gospodărire a apelor. 

OMV Petrom SA  a început activitatea în judeţul Galaţi în 1959, iar în prezent deţine aici 13 parcuri de sonde, cu un total de 412 sonde de extracţie ţiţei în exploatare şi 408 scoase din funcţiune (asigurate cu dopuri de ciment succesive) şi şase sonde de injecţie apă de zăcământ. În cursul anului 2013, au fost forate şi date în exploatare 14 sonde de extracţie a ţiţeiului în extravilanul şi intravilanul comunei Schela, pentru care societatea deţine actele de reglementare, după parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

După ultimele evenimente din zona Schela Izvoarele, la nivelul companiei a fost înfiinţată şi o celulă de criză, care monitorizează situaţia astfel încât să fie preîntâmpinat orice fel de eveniment care să aibă impact asupra activităţii şi implicit asupra comunităţilor apropiate şi mediului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani