Două spitale din Galaţi vor avea ambulatorii noi de specialitate. Investiţie de peste 22 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum va arăta noul Ambulatoriu de Specialitate de la Spitalul de Pneumoftiziologie, sursa: C.J

Este vorba de ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie şi ambulatoriul Spitalului Judeţean din Galaţi, care vor beneficia de clădiri noi, spaţii medicale moderne şi aparatură performantă. Totul cu ajutorul banilor europeni atraşi de către Consiliul Judeţean. În total, suma se ridică la 22 de milioane de lei.

„La Spitalul Judeţean de Urgenţă, constructorul se pregăteşte să toarne beton la ultimul etaj al clădirii. În paralel, s-a lucrat şi la interior, la partea de reţele şi instalaţii. Vechiul Ambulatoriu este astfel extins cu peste 1500 de mp, iar în noile spaţii vor fi amenajate cabinete medicale, dotate şi cu aparatura medicală necesară”, a anunţat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Lucrările sunt avansate la Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie, acolo unde constructorul a realizat o mare parte din finisaje şi a montat mai bine de 80% din instalaţii.

„Astfel, în lunile care urmează, vom începe deja montarea unor echipamente medicale, inclusiv a unui computer tomograf de ultimă generaţie.

 Faţă de vechiul Ambulatoriu de Specialitate, noul spaţiu este de patru ori mai mare, are circuite separate pentru copii şi adulţi şi va fi dotat cu zeci de echipamente medicale performante” , a precizat Fotea. 

Vă recomandăm :

Au început lucrările la primul muzeu de artă construit în România de la Revoluţie încoace. Se face la Galaţi şi va costa 4,7 milioane de euro

Povestea conacului în care s-a pus la cale unirea Moldovei cu Ţara Românească. A fost sediu de CAP, apoi muzeu

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată