Preşedintele CJ Galaţi atacă propunerea ca spitalele să fie preluate de Ministerul Sănătăţii: „Declaraţii nesăbuite!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA FOTO: Arhivă Adevărul
SURSA FOTO: Arhivă Adevărul

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, reacţionează dur după ce deputatul USR Ionuţ Moşteanu a propus premierului Florin Cîţu să preia toate spitalele şi să le treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea (PSD), susţine că aceste „declaraţii nesăbuite” apar în contextul în care Ministerul Sănătăţii nu poate gestiona eficient spitalele pe care le are în acest moment în subordine.

„Nu uitaţi că scopul dumneavoastră trebuie să fie întotdeauna binele românilor, nu luptele de culise pentru putere sau interesele meschine”, a transmis pe pagina sa de Facebook, preşedintele CJ Galaţi. 

„Într-un moment extrem de dificil pentru sistemul de sănătate, liderii de la Bucureşti au început atacul asupra spitalelor, prin tot felul de declaraţii iresponsabile, care au scopul de a acoperi incompetenţa unor oficiali din Guvern în gestionarea sănătăţii românilor. 

După 11 de ani de la descentralizarea sistemului sanitar, perioadă în care autorităţile locale au investit sume foarte mari de bani în reabilitarea spitalelor şi dotarea lor cu aparatură medicală, liderii politici de la Bucureşti fac declaraţii prin care anunţă public că scopul lor este puterea, nu sănătatea românilor. În contextul în care Ministerul Sănătăţii nu poate gestiona eficient spitalele pe care le are în acest moment în subordine, apar declaraţii politice nesăbuite care anunţă dorinţa de a prelua toate unitaţile medicale. 

„A trebuit să recuperăm decenii întregi în care ministerul nu a investit nici măcar un euro”

Potrivit şefului CJ, la Galaţi, spitalele aveau o gravă problemă de finanţare în momentul preluării de către autorităţile locale de la Ministerul Sănătăţii. „Nimeni nu mai investise în reabilitarea lor de zeci de ani. Mai mult, aparatura medicală era învechită. În plus, nu trebuie uitat că greul luptei cu pandemia a fost dus la nivel local, cu sprijinul financiar masiv al autorităţilor locale”, precizează preşedintele CJ. 

În ultimii ani, în unităţile medicale din Galaţi, s-au investit zeci de milioane de euro pentru modernizarea şi dotarea spitalelor, bani din bugetul autorităţilor locale sau din fondurile europene. 

„Practic, a trebuit să recuperăm decenii întregi în care ministerul nu a investit nici măcar un euro. Acum, la Galaţi, spitalele sunt în plin proces de consolidare, se modernizează de la zero, se construiesc clădiri noi şi se dotează cu aparatură medicală de ultimă generaţie. Sigur că mai sunt multe de făcut, însă acum există o strategie şi instituţii care alocă şi banii necesari. Prin comparaţie, spitalele sunt mult mai bine întreţinute de către autorităţile locale. De aceea, este complet de neînţeles cum un minister, care nu poate întreţine puţinele unităţi medicale pe care le mai are în subordine şi care gestionează ineficient sistemul de sănătate, ar putea gestiona dintr-o dată sute de unităţi medicale”, a adăugat Costel Fotea.

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu a propus prim-ministrului Florin Cîţu să preia toate spitalele şi să le treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii

„Începem acest demers cu spitalele MApN, SRI, SIE, MAI. Am auzit că acolo e mai mult loc, sunt mai bine dotate, e o atenţie mai mare faţă de bolnavi. Nu trebuie să existe români «speciali» în lupta cu boala. Haideţi să facem asta! Şi apoi continuăm cu celelalte, cu spitalele judeţene «confiscate» de baronii locali”, a scris Ionuţ Moşteanu, pe Facebook.

Vă recomandăm şi:

Cancerul depistat în fază incipientă prin tomograful pe care-l va avea Spitalul Judeţean Galaţi

Aparatură medicală nouă, în valoare de 3,2 milioane de lei, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite