Cum sunt distorsionate alegerile. Căsuţa din Galaţi cu 1.921 de locuitori fictivi, toţi înscrişi în listele de alegători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceasta este casa cu 1.921 de locuitori fictivi, toţi înscrişi cu drept de vot FOTO Costel Crângan

Imobilul se află în Galaţi, iar „locatarii” lui sunt basarabeni cu cetăţenie română care folosesc adresa ca pe „o rampă” pentru a circula liber în UE. Ei nu au votat vreodată în România şi nici nu au de gând. Zeci de mii de oameni umplu astfel listele permanente, numai la Galaţi, distorsionând grav procesul electoral. Cvorumul este influenţat foarte mult de astfel de situaţii absurde.

Un imobil modest, cu numai două camere de locuit, din pitorescul cartier Vadul Ungurului (aflat în partea de nord a municipiului Galaţi) găzduieşte, cel puţin în teorie, 1921 de români cu drept de vot.

Conform  datelor existente la Serviciul de Evidenţa Persoanei Galaţi, în amintita casă, situată pe strada Tudor Vladimirescu, la numărul 174, şi-au stabilit domiciliul în ultimii trei ani peste 3.000 de oameni, în marea lor majoritate proveniţi din Republica Moldova şi având dublă cetăţenie.

Pentru 2.000 dintre aceştia, consideraţi ca având drept de vot, s-a înfiinţat chiar şi o secţie de votare specială, alocată doar lor (se află la şcoala gimnazială nr. 20, încă nici măcar unul dintre aceştia nu s-a prezentat vreodată să voteze. 

Asta până pe 26 mai 2019, când s-a spart, în sfârşit gheaţa: o studentă basareancă a venit să voteze, spre stupefacţia membrilor comisiei electorale.Fata a recunoscut, de altfel, că nu locuieşte acolo, ci doar şi-a stabilit reşedinţa în imobilul cu pricina.

„Prezenţa la vot în secţia de votare este destul de slabă deoarece din 1.979 de votanţi, 1.921 au aceeaşi adresă, la aceeaşi reşedinţă. Din păcate din 1.921 votanţi a venit doar o singură persoană. În secţie avem 50 de persoane de pe o altă stradă şi în rest cei 1921 cetăţeni din Republica Moldova mai ales, la aceeaşi adresă“, a precizat Mariana Robea, preşedinte secţie de votare. 

Situaţia este generată de un lanţ de slăbiciuni ale legii. De fapt, reşedinţa în Galaţi a cetăţenilor respectivi este una fictivă, după cum recunoaşte chiar şeful Serviciului de Evidenţa Persoanei din Galaţi, Silviu Bacalum.

„Acolo este o situaţie specială, care porneşte de la o fisură în lege. Practic, legea nu interzice ca la o adresă să-şi stabilească reşedinţa oricât de mulţi oameni. Însă acei oameni nu stau acolo, după cum s-a demonstrat deja în urma verificărilor făcute de Poliţie. Cheltuim degeaba bani pentru organizarea de secţii de votare pentru ei, deoarece aceşti oameni sunt plecaţi de mult în ţările din Vest şi sunt gălăţeni doar în acte”, ne-a spus Silviu Bacalum.

Acesta a precizat şi că situaţia de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 174 nu este una singulară la Galaţi, fiind, la o scară mai mică, practicată de sute de persoane din oraş. O estimare arată, de altfel, că peste 25.000 de gălăţeni cu acte-n regulă locuiesc doar teoretic în oraş.

„Procedurile legale actuale spun că luarea în spaţiu a unei persoane, pentru eliberarea unei cărţi de identitate româneşti, sunt simple: trebuie doar o copie după actul imobilului şi o declaraţie sub propria semnătură, dată în faţa funcţionarului de către proprietar”, explică şeful de la Evidenţa Persoanei.

Proprietarul imobilului unde se fac mutaţii pe bandă rulantă este un fost profesor de istorie care s-a specializat în vânzarea de vize. El a fost trimis în judecată în urma unei anchete penale, procesul fiind în curs.

Numele „întreprinzătorului” de ocazie este Laurenţiu Maxim. Rugat de „Adevărul” să clarifice situaţia, el ne-a dat un răspuns realmente şocant: „Să-mi sugeţi p…. şi mie, şi celor 3.000 de basarabeni”. Cum spuneam, omul a fost profesor…

CITIŢi ŞI:

PSD reclamă nereguli la alegeri în municipiul Galaţi. Reclamaţiile vizează în mod special votul pentru referendum

UPDATE Prezenţa la vot în judeţul Galaţi. La ora 16,00 votaseră 144.651 gălăţeni, adică 27,67% dintre cei înscrişi pe liste. Judeţul este printre codaşe la prezenţă 

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews