Cum se transformă visurile în realitate. Paşii concreţi prin care proiectele devin realizabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre noi visează la un job bine plătit, o casă ca în poveşti şi o familie frumoasă, dar din păcate prea puţini sunt cei care şi fac ceea ce trebuie pentru ca visurile lor să se transforme în realitate.

Fiecare dintre noi are visuri. Unele sunt realizabile, altele sunt utopice, însă este un lucru care îi separă pe cei care ajung să îşi vadă visurile transformate în realitate de cei care doar visează cu ochii deschişi. Lipsa unui plan, gândit până în cele mai mici detalii, face ca cele mai multe visuri să rămână doar la stadiul de proiect. Diferenţa de la eşec la succes o face şi organizarea mentală, energia pe care o investim, perseverenţa şi răbdarea.

„Este necesar să înţelegem că cei care ne blochează realizarea visurilor suntem chiar noi. Avem tot soiul de programe de genul <<nu pot>>, <<mie nu îmi va ieşi niciodată asta>>. Sunt şabloane prin care ne autolimităm, iar la acestea se adaugă lipsa încrederii în sine, a entuziasmului, dar şi pesimismul cronic de care suferă unii dintre noi. De multe ori intervine şi comoditatea şi lenea”, explică psihologul Stelian Chivu.

Deşi pare greu de crezut, mulţi dintre noi cred cu naivitate că altcineva va veni la un moment dat şi le va realiza visurile în locul lor. Primul pas pentru ca visurile noastre să devină realitate este să le înţelegem. Făcând asta, vom identifica treptat şi modalităţile prin care le putem realiza. Există şi o expresie care spune ”dacă tu nu vei munci pentru visul tău, vei munci pentru visul altuia”.

„Orice vis are nevoie de energie pentru a se realiza. Această energie vine din plan fizic, din cel emoţional, mental şi cel spiritual. Pentru ca un vis să se transforme în realitate e nevoie de putere mentală, ce poate fi mărită printr-un antrenament constant, aşa cum fac şi sportivii de performanţă. Ei se antrenează fizic, dar şi la nivel mental. Puterea mentală este esenţială pentru manifestarea visurilor”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Imaginaţia şi vitalitatea, ”ingrediente” esenţiale

Imaginaţia este la fel de importantă, ca şi vitalitatea. Prin intermediul imaginaţiei vom aduce visurile în domeniul concretului. De pildă, dacă vrem o casă, este indicat să vizualizăm exact cum vrem să arate, câte camere să aibă, precum şi orice alt detaliu pe care îl considerăm relevant. Vitalitatea este combustibilul de care avem nevoie pentru a ne pune în practică pas cu pas proiectele.

”De asemenea, esenţial este ca visurile noastre să fie realizabile. Dacă ne dorim o casă cu 25 de dormitoare, mai ales când nu avem nevoie de aşa ceva, este puţin probabil ca un asemenea vis să devină realitate. În plus, visurile nu trebuie să se schimbe pentru că dacă fluctuăm vizavi de ce ne dorim, nu le vom pune niciodată în practică”, spune psihologul Stelian Chivu.

La toate acestea mai apare şi o altă problemă. Mulţi din cei care lucrează la un vis renunţă pentru că se lovesc inevitabil de diverse obstacole şi fără să conştientizeze se autoprogramează că ei nu pot să facă un lucru sau altul. Un vis se manifestă mai întâi mental, sub forma unui gând, apoi prin emoţia care îl însoţeşte şi care aduce astfel starea specifică.

Coerenţa dintre creier şi inimă

„Visurile trebuie să fie şi ecologice, ca să le numim aşa. Asta înseamnă că trebuie să fim atenţi pentru a nu leza mediul înconjurător şi nici pe cei din jurul nostru. Nu poţi veni cu ideea să îţi construieşti o casă în mijlocul unui parc sau să defrişezi o pădure ca să îţi faci teren de golf, iar justificarea să fie că acesta este visul tău. Este o prostie”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Mare atenţie la ce încadraţi la categoria ”visuri”. Sub nicio formă nu putem vorbi de visuri când suntem măcinaţi de gânduri de răzbunare sau de supremaţia asupra unei persoane sau a mai multora. Acestea sunt, de fapt, programe negative pe care trebuie să le eliminaţi de la nivel mental şi emoţional.

„Visurile trebuie trăite la nivelul inimii pentru că astfel dobândim coerenţa necesară între creier şi inimă pentru a le realiza. Creierul emite un program sau mai multe sub forma visurilor, iar inima le va atrage spre zona concretă. Asta înseamnă colaborarea armonioasă între minte şi inimă. Noi suntem creatorii propriilor visuri, iar munca mentală în special va duce la materializarea lor”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Psiholog: „În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca“. Care sunt cuvintele antidot al eşecului

Cea mai uşoară cale prin care scăpăm de furie. Care este cel mai afectat organ  când ne lăsăm pradă emoţiilor negative

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”