Cum se pregăteşte limba de vită cu sos de smântână. Budinca de nuci, desertul delicios care însoţeşte preparatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gospodinele sunt în general reticente în a prepara acest fel de mâncare, mai ales pentru că nu ştiu foarte bine cum să pregătească principalul ingredient: limba de vită.

Începem prin a spăla limba de vită, pe care o vom curăţa bine şi o vom pune într-un vas cu apă, în care adăugăm şi o lingură de sare. Vom lăsa limba de vită în apa cu sare timp de 12 ore, după care o vom pune la fiert într-un alt recipient cu apă.

”În oala în care fierbem limba de vită, putem pune şi un cartof, un morcov şi o ţelină. După  fierbere, se va curăţa de pieliţă cu ajutorul unui cuţit, aceasta trebuind să se detaşeze uşor. O vom tăia în fâşii de câte un centimetru grosime fiecare şi pregătim apoi sosul de smântână”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Limbă de vită;

-Ceapă-o bucată;

-Făină-o lingură;

-Supa în care a fiert limba de vită-două ceşti;

-Smântână-250 de grame;

-Sare şi piper-un vârf de linguriţă;

-Pătrunjel-o legătură;

-Dafin-o foaie;

-Nucşoară-un vârf de cuţit.

Punem untul la topit într-o tigaie, peste care punem ceapa tăiată, puţină sare, piper şi nucşoară, adăugând apoi şi o lingură de făină, amestecând permanent pentru a nu se lipi şi carameliza compoziţia.

Peste aceasta vom pune două ceşti din supa în care a fiert limba de vită şi legumele, continuând să amestecăm pentru ca făina să nu se întărească. După ce sosul a început să capete consistenţă, iar ceapa s-a înmuiat, punem şi smântâna, amestecând permanent, iar la final vom adăuga şi limba de vită tăiată felii.

”Ingredientele vor fi lăsate să fiarbă la foc mic între 15 şi 20 de minute. În aces fel, sosul se va lega în continuare, căpătând o consistenţă cremoasă prin evaporarea surplusului de lichid. Dacă nu am pus suficientă supă şi nici nu mai putem fierbe preparatul, un mic secret este să luăm un mic cub de unt, să îl tăvălim prin făină şi să-l adăugăm în recipientul unde fierbem ingredientele. Sosul va căpătă imediat consistenţă şi va avea şi o savoare deosebită”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

La final, vom pune pătrunjel tocat şi preparatul nostru este gata. Limba de vită cu sos de smântână se serveşte cu o garnitură de cartofi natur sau orez, piure sau legume fierte.

Budinca de nuci

Vom amesteca făina cu puţină apă rece, iar compoziţia se va turna încet peste 300 de mililitri de lapte cald. Vom pune compoziţia rezultată într-un recipient şi o vom lăsa să fiarbă timp de 15 minute la foc mic.

”Amestecăm zahărul cu untul şi coaja de la o lămâie şi le vom adăuga peste compoziţie. După ce laptele s-a răcit, vom adăuga şi nucile. Sfărâmăm biscuţii, iar la sfârşit adăugăm gălbenuşurile de la două ouă, amestecând permanent”, enumeră maestrul Nichi Mărăcine următoarele etape din pregătirea desertului.

Budincă de nuci FOTO lasrecetasdemirieta.blogspot.com

Ingredinte:

-Nucă-300 de grame;

-Ouă-două bucăţi;

-Biscuiţi simpli-50 de grame;

-Făină-175 de grame;

-Lapte-300 de mililitri;

-Zahăr-150 de grame;

-Lămâie-o bucată;

-Pesmet-o lingură;

-Zahăr pudră-o lingură.

Vom bate separat albuşurile până se fac spumă şi le vom încorpora în compoziţie, care se va pune într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu pesmet şi se va introduce la cuptor, la foc potrivit, timp de o oră. După ce o scoatem de la cuptor şi o lăsăm puţin să se tempereze, budinca de nuci se serveşte tapetată cu zahăr pudră sau cu cremă de ciocolată.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi