Cum au reuşit bicicliştii din Galaţi să se distreze, dar şi să adune bani pentru lucrările la un parc special pentru ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O treime din fondurile adunate la spectaculoasa „Ţiglina XCO Race”,  primul concurs de MTB urban din municipiul Galaţi, vor fi donate pentru continuarea amenajării parcului Ţiglina Bike and Trail.

Peste 150 de ciclişti s-au înscris la cursa de duminică, 2 iulie, la primul concurs de MTB urban din municipiul Galaţi  - Ţiglina XCO –eveniment organizat de Asociaţia Mausi la care au asistat numeroşi spectatori care s-au bucurat, alături de concurenţi, de atmosfera specifică unei competiţii autentice de XCO şi au putut vedea cum pădurea din Valea Ţiglinei a fost transformată, prin munca organizatorilor şi voluntarilor, într-un adevărat parc sportiv.

Mai întâi, conform programului, primii care au pornit în cursă, de pe stadionul Dunărea, în aplauzele spectatorilor, au fost „amatorii relaxaţi” care au avut parte de un traseu provocator pe potecile înguste din Valea Ţiglinei, cu urcări şi coborâri din plin, printre copaci. Ulterior, în aceeaşi zonă, s-a dat startul amatorilor nervoşi pe un traseu diferit de cel al amatorilor relaxaţi, cu un grad sporit de dificultate, dar spectaculos, cu urcări şi coborâri mai lungi şi abrupte, cu rampe, săritori şi viraje foarte strânse.

În final, cei mai buni ciclişti, pe categorii, au urcat pe podium şi au fost premiaţi de organizatori, fiind organizată şi o tombolă în cadrul căreia au fost câştigate numeroase accesorii şi piese pentru biciclete, în timp ce o bicicletă performantă de MTB a ajuns în posesia celui mai norocos participant.

Evenimentul a avut şi o component nobilă: strângerea de fonduri pentru continuarea amenajării parcului Ţiglina Bike and Trail. De altfel, 30% din taxa de participare colectată va fi folosită pentru continuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere amintitului parc.

„Spectacolul, distracţia si fair-playul au fost cuvintele de ordine astăzi! Vremea a fost perfectă pentru o astfel de competiţie, iar noi ne bucurăm ca am reuşit să punem Galaţiul pe harta ciclismului profesionist din România. Ediţia cu numărul I a Tiglina XCO Race a ridicat standardele actuale ale concursurilor româneşti de profil, aliniind la start cei mai buni ciclişti ai momentului atât din ţară, cât şi din străinătate şi suntem siguri că următoarele o vor depaşi în anvergură, dată fiind experienţa acumulată”, a afirmat Cristian Mircioi, organizator şi membru al Asociaţiei Mausi.

Concursul Ţiglina XCO a fost organizat de Asociaţia Mausi, în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism,  Asociaţia Bike Works,  Galtour-Dunărea, Asociaţia Beetle Bike, cronometraj.ro şi Asociaţia Club AlbatrosGalaţi.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort