Contrabandist fără frontiere: a introdus ilegal un arsenal de arme letale în ţară ca să se antreneze cu muniţie reală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armele au fost confiscate de poliţişti Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat a fost arestat preventiv, iar tatăl său a fost plasat sub control judiciar după ce poliţiştii au descoperit la locuinţa acestora un adevărat arsenal de arme de foc.

Oamenii legii au descoperit că George Sorin Pospai (39 de ani),  originar din oraşul Târgu Bujor, a introdus în ţară trei arme letale şi muniţie aferentă în cursul anului 2015. 

Este vorba de  un pistol cu glonţ, marca Salve, calibru 6,35 mm, fără serie şi muniţie aferentă acestuia, respectiv 50 cartuşe cu glonţ; o armă de vânătoare cu două ţevi, marca „Pietro Beretta Gardone”, calibru 12, şi muniţie aferentă, respectiv 18 cartuşe;  o armă de tir cu glonţ marca „Wiking”, calibru 22LR şi muniţie aferentă, respectiv 269 cartuşe cu glonţ. 

”Armele menţionate au fost depozitate în locuinţa celor doi inculpaţi, în locaţii diferite, fiind identificate de către organele de cercetare penală cu ocazia percheziţiei domiciliare. Din cercetări s-a mai stabilit faptul că cele trei arme, precum şi muniţia sunt în stare de funcţionare”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

De amintit este că arma de tir cu glonţ marca „Wiking”, calibru 22LR, este prevăzută cu lunetă, componentă de natură să permită ochirea şi atingerea ţintei de la distanţe mari, cu precizie ridicată. Poliţiştii au stabilit că, în cursul lunii iulie 2016, cu diferite ocazii, George Sorin Pospai şi tatăl lui, Gheorghe Pospai (63 de ani), au tras mai multe focuri de armă în curtea casei unde locuiesc.

Judecătoria Târgu Bujor a stabilit zilele trecute legalitatea sesizării instanţei în cazul lui George Sorin Pospai, acesta urmând să fie judecat pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Tatăl său, Gheorghe Pospai, va răspunde pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul