Comisar-șef bătut de două femei în timp ce încătușa un urmărit general. Ce pedepse au primit agresoarele

0
Publicat:

Comisarul-șef Ionuț Surugiu, fostul șef al Serviciului Investigații Criminale Galați, a fost lovit de două femei în timp ce se pregătea să încătușeze un individ dat în urmărire. Până la urmă, cei trei au reușit să fugă, iar polițistul va primi acum daune morale pentru că i-a fost afectată imaginea.

Polițistul a fost lovit în timp ce încătușa un urmărit general FOTO arhivă Adevărul

Judecătoria Galați le-a condamnat în 29 ianuarie pe două femei, Lăcrămioara Spulber și Viorica Sava, la câte un an și șase luni de închisoare pentru ultraj. Marius Ionuț Grigore, urmărit general la data faptei, a primit 2 ani de închisoare pentru aceeași faptă, la care s-au adăugat alte șase luni prin contopire cu alte trei pedepse primite anterior de acesta pentru furt și tentativă de furt.

Cei trei au fost obligați de instanță să îi plătească comisarului-șef Ionuț Surugiu daune morale de 15.000 de lei în urma celor întâmplate. Decizia instanței nu este definitivă.

Protagonistul principal al acestei povești este comisarul-șef Ionuț Surugiu, fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați.  Incidentul violent a avut loc pe 23.05.2023 în Galați.

Ionuț Surugiu a vrut să verifice o informație legată de Marius Ionuț Grigore și, îmbrăcat în civil, a intrat într-un bar din Galați, unde l-a identificat pe bărbatul de 30 de ani, pe numele căruia fusese emis un mandat de arestare în lipsă după ce fugise din arestul la domiciliu.

A fugit și urmăritul general și femeile bătăușe

După ce s-a legitimat, i-a pus în vedere fugarului că urmează să îl încătușeze, moment în care i-au sărit în apărare două femei. Una dintre acestea era chiar mama individului căutat de Poliție.

Pe numele fugarului fusese emis un mandat de arestare în lipsă, după ce fusese plasat în arest la domiciliu ca măsură preventivă impusă de instanța de judecată într-un caz de furt.

Situația a degenerat imediat după ce ofițerul de Poliție s-a legitimat și i-a adus la cunoștință fugarului că a fost dat în urmărire, urmând să fie reținut. În acel moment, cele două femei au sărit în apărarea urmăritului și au început să îl lovească. Bărbatul de 30 de ani a scăpat cu fuga, ca și cele două femei care l-au agresat pe polițist.

Comisarul-șef Ionuț Surugiu a condus Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați timp de câțiva ani, dar în 2022 a fost demis după ce a fost trimis în judecată pentru falsificarea pontajelor din IPJ Galați alături de comisarul-șef Daniel Miron, fostul adjunct al șefului IPJ Galați, destituit și el pentru același motiv.

Instanța de judecată le impusese celor doi ofițeri interdicția de a mai exercita meseria de polițist, dar aceștia au contestat măsura și și-au redobândit dreptul de a profesa.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă