Colosul siderurgic Liberty Galaţi face angajări. 100 de noi locuri de muncă vor fi create până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: Liberty

LIBERTY Galaţi a angajat 532 de oameni anul acesta şi intenţionează să atragă cel puţin alte 100 de persoane, în viitorul apropiat. Extinderea echipei este susţinută de performanţele obţinute în 2021 şi de obiectivele de creştere.

 LIBERTY Steel Group, care deţine cel mai mare producător integrat de oţel din România, ţinteşte să ajungă la aproape 650 de noi angajaţi la LIBERTY Galaţi în 2021, cu cel puţin 100 de candidaţi recrutaţi până la finalul anului. Extinderea reflectă strategia de transformare continuă a LIBERTY Galaţi, 100 de noi locuri de muncă fiind generate de creşterea producţiei companiei şi de accelerarea proiectelor de automatizare şi digitalizare

LIBERTY Steel Group este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu o echipă de peste 7.000 de oameni, din care 1.100 sunt femei. Extinderea echipei LIBERTY Galaţi este susţinută de performanţele obţinute în 2021 şi de obiectivele de creştere, compania vizând o producţie anuală de 3 milioane de tone de oţel, ceea ce reprezintă o creştere majoră faţă de momentul achiziţiei din 2019.

“Viziunea grupului nostru este de a transforma LIBERTY Galaţi într-o companie a viitorului prin sustenabilitate, digitalizare şi perfecţionare profesională. Avem un plan de transformare - GREENSTEEL - pentru a produce oţel sustenabil, cu o amprentă redusă de carbon, care îmbină tehnologiile inovatoare cu producţia de energie regenerabilă şi reciclarea fierului vechi. Strategia noastră de resurse umane pune echipa LIBERTY în centrul acestei transformări. Ne propunem să consolidăm această echipă, să atragem tineri care să ne susţină în transformarea industriei oţelului şi să investim în perfecţionarea oamenilor noştri, pentru a dezvolta şi utiliza tehnologiile viitorului”, susţine Paramjit Kahlon, CEO LIBERTY Steel Group Primary Steel and Mining. 

Compania a lansat recent un program de învăţare accelerată prin care 84 de muncitori au fost deja pregătiţi şi de care vor beneficia în curând alţi 100 de angajaţi. În colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, LIBERTY Galaţi continuă proiectul de formare a viitorilor muncitori prin intermediul Şcolii de Ucenici.

 "Avem o responsabilitate imensă faţă de oamenii noştri, familiile lor şi comunităţile în care activăm. De aceea, depunem eforturi considerabile pentru a asigura starea de bine şi stabilitatea echipei noastre. Unii dintre angajaţii noştri - adevăraţi "oameni din oţel" - s-au pensionat după ce au lucrat 30 - 40 de ani alături de noi. Dorim să creăm mai multe locuri de muncă pe termen lung, prin planul nostru de transformare GREENSTEEL. Avem nevoie de oameni noi - de la specialişti IT şi ingineri la ucenici - care să ne ajute să construim viitorul LIBERTY Galaţi.", a declarat Mihaela Vereş, Head of Human Resources LIBERTY Galaţi. 

Pentru a încuraja mai mulţi tineri să se alăture industriei siderurgice şi să ajute la dezvoltarea unor metode de producţie sustenabile, compania a lansat Academia GREENSTEEL în colaborare cu parteneri din industria energetică şi din mediul academic, printre care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi,  cu care dezvoltă un program de mentorat pentru studenţi. 

LIBERTY Galaţi este cel mai mare producător integrat din România, cu o forţă de muncă de circa 7.000 de oameni şi o capacitate de producţie actuală de aproximativ 3 milioane de tone de oţel pe an pentru clienţi din domeniul construcţiilor, naval, petrolier şi gaze, precum şi cel al producţiei de energie regenerabilă.

  Vă recomandăm şi:

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi sfidează criza: investeşte 13,5 milioane de euro în modernizări

Oţelul românesc este folosit pentru construcţia noii rute feroviare Gara de Nord-Aeroportul Otopeni 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”