Cele mai ciudate bancnote din lume. Pe ele apar femei cu sânii la vedere, veveriţe sau locuinţele unor lideri naţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clasamentul bancnotelor ciudate a fost întocmit de specialiştii de la Banca Federală a Statelor Unite, care au dorit să facă o comparaţie între grafica de pe banii americani şi cea de pe banii altor state.

Cu prilejul redesenării bancnotei de 100 de dolari, experţii în grafică ai Băncii Federale a Statelor Unite ale Americii au realizat şi un interesant top al celor mai non-conformiste (termenul „bizar“ a fost evitat din evidente motive de diplomaţie) bancnote din lume.

Ineditul top a fost câştigat de bancnota de 10 dolari care circulă în Insulele Cook, din Pacificul de Sud. Deşi acolo se foloseşte, în principiu, moneda Noua Zeelandei, guvernul local a tipărit şi o bancnotă proprie, pe care este prezentată o femeie cu sânii la vedere, stând călare pe un rechin.

Instrumentul de plată este cu circuit închis, putând fi folosită doar pe teritoriul Insulelor Cook, însă a atras atenţia cu designul care în marea majoritate a statelor lumii n-ar permis din motive de reguli morale.

Neobişnuită a fost considerată (la urma urmelor, pe bună dreptate) şi hârtia de 50 de copeici pusă în circulaţie în Belarus în anul 1992, pe care tronează, mare cât 40% din suprafaţă, fotografia unei veveriţe roşii.

Argumentul invocat de Banca Naţională a Belarus a fost acela că amintitul animal este un adevărat simbol naţional, fiind considerat de populaţie ca aducător de noroc, de prosperitate, de sănătate şi de multe alte lucruri bune.

Bancnota de 50 de copeici din Belarus SURSA FOTO Federal Bank of Reserve

De altfel, animalele sunt la mare trecere pe bancotele acestei ţări, care nu s-a sfiit să pună pe bani, de-a lungul istoriei,  reprezentări de urşi, lupi şi castori.

Şi bancnota de 5.000 de tenge (aproximativ 30 de dolari, la cursul oficial) din Kazahstan este considerată neobişnuită din cauza designului foarte complex. Pe faţa hârtiei apar tot felul de simboluri, de la eroi naţionali şi stema ţării până la pantere şi la locuinţa preşedintelui Nursultan Nazarbaev.

Bancnota de 5.000 de tenge din Kazahstan SURSA FOTO Federal Bank of Reserve

Interesant este că aceasta a câştigat în 2012 titlul de „bancnota anului“, oferit de Societatea Internaţională Bancară a Bancnotelor, iar cea de 2.000 de tenge a fost la un pas să câştige acelaşi premiu în 2014.

Extrem de ciudată s-a dovedit şi bancnota în valoare de - ţineţi-vă bine! -  de 500 de miliarde de miliarde de dinari.

Bancnota cu cele mai multe zerouri din istorie SURSA FOTO Federal Bank of Reserve

Ea a fost tipărită în anul 1994 în fosta Iugoslavie, care s-a confruntat cu o inflaţie incredibilă. În ciuda numărului incredibil de zerouri, valoarea acesteia era de mai puţin de 50 dolari SUA.

În paranteză fie spus, întorcându-ne puţin în timp, în anul 1944, descoperim o bancnotă cu la fel de multe zerouri, dar cu o valoare reală de numai 20 de cenţi. Este vorba de o hârtie de 100 de miliarde de miliarde de pengo, care a fost valabilă în Ungaria între 1944 şi 1946.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea celei mai mici banconote care a fost emisă vreodată în lume: a circulat în ţara noastră 

Zece curiozităţi despre leul românesc. De unde provine numele monedei noastre şi care a fost cea mai mare bancnotă din istorie

Noua bancnotă de cinci lire poartă imaginea lui Winston Churchill 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani