Ce trebuie făcut dacă ai colesterolul mărit. Medic, despre rolul alimentației, stresului și al somnului

0
0
Publicat:

Peste 40 la sută dintre români au un nivel ridicat al colesterolului, iar specialiștii atrag atenția că există un „colesterol bun” cu rol protectiv asupra sănătății cardiovasculare, dar și unul rău care poate cauza boli grave.

Produse fast-food versus legume si fructe FOTO: Shutterstock

Pentru a ține colesterolul sub control, medicul Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă și nutriție la Spitalul Județean de Urgență Galați, ne recomandă o dietă echilibrată, renunțarea la fumat și la consumul de alcool. Foarte importante sunt mișcarea și odihna, respectiv un somn de calitate. 

„Înainte aș vrea să dezincriminăm puțin noțiunea de colesterol, pentru că acesta este indispensabil în structura învelișului fiecărei celule din corpul uman, având implicit un rol esențial în creșterea, dezvoltarea și cicatrizarea țesuturilor, precursor în sinteza sărurilor biliare excretate prin bilă, esențiale în digestia lipidelor. Colesterolul contribuie, de asemenea, la sinteza hormonilor steroizi, din a căror grupă fac parte cortizolul, aldosteronul și hormonii sexuali și participă activ la sinteza vitaminei D, implicată în metabolismul calciului”, susține dr. Alexandru Nechifor.

Ce înseamnă colesterol bun și colesterol rău?

Colesterolul care se leagă de lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) formează complexul LDL-colesterol, numit „colesterol rău”, iar cel care se leagă de lipoproteinele cu densitate crescută (HDL) formează HDL-colesterol, numit şi „colesterol bun”. Cel bun are rol protectiv asupra sănătății cardiovasculare, în timp ce cel rău are impact negativ și predispune la apariția unor afecțiuni cu potențial mortal (Infarct miocardic, accident vascular cerebral etc).

Care sunt cauzele colesterolului mărit?

Există mai multe cauze. De obicei avem un cumul de factori care duc spre dislipidemie: avem  cazuri de hipercolesterolemie familială care presupune moștenirea pe cale genetică a predispoziției pentru un colesterol mărit. Deci, factorul genetic joaca un rol important, dar acesta poate fi ţinut sub control cu o alimentaţie echilibrată şi un stil de viaţă activ. Apoi, evident, discutăm despre stilul de viață și alimentație. Stresul cronic și lipsa somnului calitativ contribuie, de asemenea, la modificarea metabolismului la nivel hepatic.

Medicul Alexandru Nechifor FOTO: Arhivă Personală

Care este rolul alimentației?

Extrem de important, dar trebuie să știm că doar în proporție de 30% colesterolul  este  provenit din alimentele de origine animală (carne și preparate din carne, pește, crustacee și fructe de mare, lactate, ouă), restul fiind produs în mare parte la nivelul ficatului.

Ce trebuie sa facem dacă avem colesterolul marit?

Pentru a scădea concentrația de colesterol din sânge, este necesară reducerea acestuia din alimentație, prin consum crescut de legume și fructe, dar și  arderea acestuia prin efort fizic regulat, iar dacă aceste măsuri nu au efect, poate fi nevoie de administrarea de medicamente care reduc sinteza colesterolului în ficat.

Ce sunt trigliceridele și care este impactul lor asupra sănătății?

Trigliceridele sunt grăsimi (lipide) care se deplasează în sânge și care pot fi stocate în țesuturi. Atunci când consumăm mai multe calorii decât avem nevoie, organismul formează trigliceride și le stochează în celulele grase. Acest tip de lipide poate fi metabolizat ulterior pentru a crea energie. Alimentele bogate în grăsimi cresc trigliceridele, dar zaharul și alcoolul au un efect și mai puternic.

Ce trebuie să mâncăm dacă avem trigliceridele mărite?

Trebuie să avem o alimentație săracă în glucide rafinate și simple, alimente procesate și de tip fast-food, grăsimi saturate de origine animală. Consumul de alcool trebuie exclus. Se recomandă o alimentație bogată în fibre, legume și fructe, dar cu evitarea excesului de fructe proaspete și a celor confiate. Recomand 30 de minute de mișcare în fiecare zi și o igienă corectă a somnului. Dar poate că cel mai important este sa evităm pe cât posibil să consumăm orice tip de aliment cu 2-3 ore înainte de somn.

Ce afecțiuni cauzează nivelul crescut de trigliceride și care sunt simptomele?

Din nefericire, atât colesterolul cât și trigliceridele mărite nu ne dau simptome decât când este, uneori, târziu. Ambele fracții lipidice, atunci când sunt peste nivelul optim, contribuie la apariția și complicarea afecțiunilor cardiovasculare, unde știm bine, România stă foarte rău. De asemenea hipertrigliceridemia este resposabilă de apariția unui număr major de cazuri de pancreatită acută, de altfel o mare urgență medicală.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă