Cât de grave pot fi efectele dependenţei emoţionale. Ce este psihogenograma şi cum ne poate ajuta să ne vindecăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: www.bzi.ro

Mulţi dintre noi aleg să îşi trăiască viaţa exclusiv prin ochii partenerului, renunţând la propriile visuri şi chiar la propria personalitate. Consecinţele pe termen lung sunt dezechilibrele mentale şi problemele grave de sănătate.

Dependenţele pot fi spirituale, mentale, fizice sau emoţionale. Cele mai cunoscute dependenţe sunt cele fizice, cum sunt, de pildă, dependenţa de tutun, alcool sau droguri. Dependenţele emoţionale sunt mai complexe şi necesită o serie de explicaţii pentru a le înţelege mai bine.

”Acest gen de dependenţă înseamnă practic că tu ca individ nu reuşeşti să controlezi, să gestionezi relaţia cu o persoană apropiată. Ce se întâmplă, de fapt? Filtrele minţii raţionale sunt adormite sau ameţite, să spunem aşa, ca la alcoolici, ori nu funcţionează deloc”, explică psihologul Stelian Chivu.

Sunt multe persoane care au ajuns să depindă de suportul emoţional al părinţilor, soţilor sau altor persoane apropiate. Nu vorbim de situaţiile grave, unele chiar dramatice, prin care unii dintre noi trec în cursul vieţii, când avem nevoie de suport emoţional şi psihic pentru a trece cu bine peste acele momente.

Este vorba de acel gen de dependenţă emoţională bolnavă, prin care o persoană se agaţă emoţional de o altă persoană sau mai multe, ca un soi de parazit, şi o stoarce efectiv de energie, sau acceptă să îşi irosească viaţa, devenind un fel de anexă a partenerului, fără personalitate şi dorinţe proprii.

Dependenţele emoţionale duc în timp la dezechilibre mentale şi la probleme grave de sănătate. Acest gen de dependenţe crează un fel de lanţuri invizibile între persoana dependentă şi cea de care s-a ataşat. Pe acest fond, aceasta dezvoltă un caracter posesiv, agăţându-se efectiv de partenerul de viaţă sau de o altă persoană faţă de care a dezvoltat o dependenţă.

”Dependenţele emoţionale se manifestă pentru că apare nevoia pentru persoana în cauză de a rămâne între-o relaţie toxică. Şi asta pentru că acea persoană este lipsită de putere, apare o obişnuinţă de a trăi în acea relaţie toxică, ce derivă din teama de singurătate, de-a fi părăsit, la care se adaugă o serie de alte frici”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Sclavii relaţiilor toxice

Practic, partenerul-victimă nu are puterea de a ieşi din acest gen de dependenţă. Pe de altă parte, există şi cazuri în care, pe acest fond, acest gen de persoane învaţă să se folosească de această dependenţă pentru a-şi manipula partenerul de viaţă.

”Ajungem astfel să înţelegem că persoanele care ajung dependente emoţional nu îşi cunosc propria valoare. S-au obişnuit să depindă de partener, pentru că prin el simt că trăiesc şi îşi văd propria valoare. Pot da  ca exemplu cazul unei persoane care din dorinţa de a-şi oferi iubirea, ajunsese să îi facă orice mofturi şi să ierte dezechilibrele partenerului. Nu au relaţii sexuale, dar îi permite să stea în propriul apartament şi îl susţine financiar, chiar dacă partenerul o jigneşte şi chiar o brutalizează, tocmai pentru că a dezvoltat o dependenţă toxică faţă de el”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Aceste persoane urmează, de regulă, un tipar pe care l-au văzut în propria familie. Tocmai de aceea este necesar ca atunci când ajungem într-o astfel de dependenţă emoţională, să analizăm relaţiile pe care le avem cu cei dragi şi cu anturajul, pentru că este posibil ca unii dintre ei să fie sursa acestui dezechilibru emoţional.

Există chiar şi o ştiinţă, care permite realizarea unei aşa numite psihogenograme, ce evaluează relaţiile familiale ale fiecărei persoane până la bunici. Nu oricine are resurse financiare pentru o astfel de analiză, astfel că cel mai la îndemână este ca fiecare dintre noi să analizeze relaţia pe care au avut-o proprii părinţi.

”Dacă mama a fost, de pildă, într-o relaţie de dependenţă emoţională faţă de soţ, este foarte posibil ca şi fiica să intre într-o relaţie toxică cu partenerul său. Acest lucru este valabil şi în cazul bărbaţilor. De altfel, fiecare din cei doi parteneri aduce în relaţie trecutul propriei familii. Există femei, de pildă, care au o carismă personală atât de puternică şi care pot crea unor bărbaţi un nivel atât de puternic de manipulare, de programare a minţii subconştiente, încât aceştia devin obsedaţi de prezenţa acestora”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Imaginaţia-primul pas spre vindecare

Pentru a scăpa de dependenţa emoţională, putem apela la psihoterapeuţi, dar o putem face şi singuri prin tehnici de dezvoltare personală.  Dacă alegem să fim autodidacţi, este necesar să ne analizăm propria libertate interioară. Când constatăm o dependenţă emoţională faţă de partener, libertatea noastră interioară este condiţionată de acesta.

O dependenţă emoţională poate ajunge să creeze mai multe probleme decât o dependenţă fizică. Dacă se continuă în aceeaşi notă, se poate ajunge la despărţire sau la o supunere totală faţă de partener sau persoana faţă de care există dependenţa. Alternativa este vindecarea totală şi independenţa emoţională faţă de orice persoană. Sunt multe persoane care nu au suficientă putere interioară pentru a ieşi dintr-o astfel de relaţie toxică şi nici măcar de a cere ajutor.

”Dependenţa emoţională arată că imaginea de sine nu este suficient dezvoltată, este o cale prin care o persoană îşi poate ţine partenerul aproape, blocându-l astfel în relaţie, fără ca asta să implice sentimente de iubire adevărate Ca să eliminăm această dependenţă este necesar să ne programăm mental, astfel încât să ne creăm alternative emoţionale.  Este necesar să vizualizăm că avem o relaţie de cuplu sănătoasă, bazată pe respect, comunicare şi completare reciprocă. Partenerii, chiar dacă sunt diferiţi, se pot ajuta şi pot conlucra, se pot sprijini şi îşi pot vindeca relaţia”, spune psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Efectul psihologic al mâncatului şi cum ne poate afecta sănătatea. „Starea e mai importantă decât mâncarea”

De ce ne place victimizarea. Cum ajungem din postura de victimă la cea de agresor şi salvator

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”