Caravana „Dărâmă ziduri pentru a construi punţi” ajunge şi în Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia ASSOC îi cheamă pe gălăţeni în data de 25 iulie, începând cu ora 11.00, în faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, la întâlnirea cu caravana CASPER din cadrul campaniei naţionale ”Dărâmăm ziduri pentru a construi punţi”.

Derulată în cadrul proiectului „Servicii sociale integrate şi formare vocaţională pentru persoane cu dizabilităţi”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, campania doreşte să atragă atenţia asupra abilităţilor pe care le au persoanele cu dizabilităţi şi urmăreşte schimbarea mentalităţii opiniei publice referitoare la acest aspect.

Elementul central al campaniei îl constituie manifestul pe bicicletă susţinut de cunoscutul Florin Gerogescu, ciclistul nevăzător, care va parcurge distanţele între oraşele sus-amintite pe o bicicletă tandem (cu două locuri) împreună cu Alexandru Răcănel, la fel cum au parcurs distanţa Arad-Londra în 2012.

Caravana va trece pe la AJOFM, DGASPC, SPAS şi ONG-uri unde va transmite mesajul proiectului, iar în final va merge în piaţa centrală unde va derula activităţi interactive de sensibilizare a opiniei publice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”