Bulgar cu permis de conducere falsificat, depistat la frontiera de Est. Documentul provine de la filiera ucraineană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgarul a recunoscut că a obţinut permisul de conducere de la un cetăţean ucrainean, însă a declarat că nu ştia că documentul este contrafăcut şi că lui i s-ar fi spus că actul este autentic şi ar fi fost obţinut pe bază de şpagă, de la poliţişti bulgari corupţi.

Încă un permis auto fals depistat la frontiera de est a României. În data de 12 septembrie 2019, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, la volanul unui autoturism marca BMW, cetăţeanul bulgar Severin V., în vârstă de 33 de ani. 

„Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că  S.V.  nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

Bulgarul recunoscut ulterior şi faptul că a obţinut permisul de conducere de la un cetăţean ucrainean, însă a declarat că nu ştia că documentul este contrafăcut. El a afirmat că lui i s-a spus că documentul ar fi fost obţinut pe bază de şpagă, de la poliţişti bulgari corupţi.

Conform procedurilor legale, pe numele şoferului fără permis auto a fost întocmit un dosar penal.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile