Bătaie de joc faţă de medicii din centrele de permanenţă: nu şi-au mai primit banii pentru gărzi de patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a explicat că la mijloc ar fi nişte „priorităţi financiare”, dar şi neclarităţi legate de munca prestată de doctori, însă există semnale că, de fapt, Ministerul Sănătăţii vrea să renunţe la centrele de permanenţă medicală.

Într-un moment în care municipalitatea din Galaţi a început să investească serios în centre de permanenţă medicală în cartiere (există deja un astfel de centru, iar alte două sunt în curs de realizare), care să descongestioneaze Urgenţele şi asigure tratamentul pacienţilor cu afecţiuni minore în zilele nelucrătoare şi noaptea, autorităţile naţionale par să decurajeze ferm amintitele serviciile medicale.

Nu de alta, dar medicii din centrele de permanenţă din judeţul Galaţi nu şi-au mai luat banii pentru gărzi din luna iunie, deoarece Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a mai alocat bani pentru decontarea serviciilor prestate de aceştia de la începutul verii. 

Potrivit evidenţelor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Galaţi, în luna iunie, medicilor din centrele de permanenţă li s-au decontat serviciile în proporţie de 60%, iar în iulie, august şi septembrie nu au primit nici un ban. 

În total este vorba despre restanţe de circa 1,2 milioane lei. În judeţul Galaţi sunt deja opt centre de permanenţă, în care asigură asistenţa medicală 50 de medici.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a explicat că la mijloc ar fi nişte neclarităţi legate de munca prestată de doctori, însă există semnale că, de fapt, Ministerul Sănătăţii vrea să renunţe la centrele de permanenţă medicală.

Situaţia este întâlnită în mai multe judeţe din ţară, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a explicat că la mijloc ar fi nişte „priorităţi financiare”, dar şi neclarităţi legate de munca prestată de doctori. 

Există însă semnale că, de fapt, Ministerul Sănătăţii vrea să renunţe la centrele de permanenţă medicală, după ce ministrul Sorina Pintea a ajuns la concluzia că înmulţirea amintitelor cabinete a dus doar la creşterea cheltuielilor publice, fără ca serviciile de Urgenţe să înregistreze o scădere a afluxului de pacienţi.

Pe de altă parte, medicii explică faptul că prin centrele de permanenţă se rezolvă probleme medicale care în trecut erau pur şi simplu ignorate până se agravau sau erau rezolvate empiric, de neprofesionişti. În fapt, spun medicii, apariţia centrelor a dus la o îmbunătăţire a sănătăţii populaţiei, efectele urmând să fie vizibile pe termen mediu şi lung.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026