Avertismentul fermierilor despre cerealele din Ucraina: „Vine foarte multă marfă modificată genetic, în special soia și porumb”

0
Publicat:

Peste 100 de fermieri, din județul Galați au ieșit în stradă, din cauza preţurilor de dumping ale produselor agricole ucrainene, dar și a sumelor compensatorii prea mici acordate României. „Vine foarte multă marfă modificată genetic”, avertizează fermerii.

Fermierii din România, în stradă FOTO: Hudrea Horea/Facebook

„Este dezastru la nivelul județului Galați, canalele de irigații sunt goale, ANIF-ul nu ajută fermierii deloc, toți fermierii au cumpărat îngrășăminte la peste 6000 de lei, cerealele au prețul la jumătate față de astă vară când s-au făcut achizițiile. Sunt fermieri care au cereale în depozite, acum o să le vândă în pierdere. O să pună lacătul”, susține Claudiu Năstase, fermier.  

Fermierii și cele 35 de utilaje agricole au blocat accesul în punctul de trecere al frontierei cu Republica Moldova, PTF Rutier, începând cu ora 12.00. Ulterior, au plecat cu utilajele către sediul Direcției Regionale Vamale din strada Portului. În Vama Oancea protestatarii au reușit să blocheze un tir ucrainean care intra în România.

„Cultiv 1.300 de hectare. Costurile de producție sunt foarte mari, din cauza prețurilor la îngrășăminte, la motorină, iar produselor noastre le vindem la un preț foarte mic. Suntem pe pierdere. Vrem să nu se mai importe din Ucraina fără taxe vamale. Plus, acei bani de la Uniunea Europeană sunt foarte puțini”, spune un alt fermier.

Fermierii arată cu degetul către samsari și către cerealele din Ucraina, despre care spun că sunt modificate genetic. Cele mai mari probleme, spun fermierii, sunt la soia și porumb. 

„ Vrem să se revină la comerțul reglementat. Nu avem nimic cu poporul ucrainean, îl ajutăm, dar nu cu orice preț. Ajutorul nu presupune falimentul agriculturii românești. Cerealele în Ucraina se produc la 30-40 la sută din costurile pe care noi le avem. O grămadă de marfă vine, scrie pe camion că e în tranzit, însă de fapt se oprește la noi în țară. Niște samsari fac amestecuri cu marfă românească. Aproape că nu e târg sătesc sâmbăta, sau duminica, în care să nu fie două-trei camioane cu porumb din Ucraina, iar al nostru stă în magazii. Nu avem neapărat ceva cu fermierii din Ucraina, cât cu acești samsari de cereale Noi avem peste 300 de molecule de pesticide pe care nu avem voie să le mai utilizăm, în Ucraina se utilizează. Unde este securitatatea legată de sănătatea poporului? Ce e mai grav, vine foarte multă marfă modificată genetic: soia și porumb”, spune Daniel Ciuhureanu, fermier.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani