Atunci când viaţa devine furtunoasă pentru copiii noştri. Psiholog: „Depresia provoacă o suferinţă care uneori nu poate fi exprimată”

Tot mai mulţi copii ajung la cabinetele psihologilor cu stări depresive. Specialiştii spun că în majoritatea cazurilor, aceşti minori provin din familii în care există anxietate, comportament antisocial şi uneori sunt martorii unor experienţe traumatizante.

Vârsta copilăriei sau a adolescenţei nu este de fiecare dată frumoasă şi lipsită de probleme. În ultimii ani, psihologii s-au confruntat cu un număr ridicat de copii aflaţi în stări depresive. Această tulburare de dispoziţie îi face pe micuţi să îşi piardă interesul sau plăcerea pentru majoritatea activităţilor şi sunt în general apatici şi se izolează de restul persoanelor care îi înconjoară.

„La copii depresia se manifestă şi prin oboseală, activitate sau apatie extremă, plâns, probleme de somn şi de greutate. De asemenea, dispoziţia poate fi mai curând iritabilă în interacţiunile cu ceilalţi decât tristă. Cei mai mulţi dintre copiii deprimaţi provin din familii în care există tulburări de depresie, anxietate, abuz de diverse substanţe sau comportament antisocial. Foarte probabil, cei mici au trăit o experienţă dureroasă sau traumatizantă. Ei nu spun că sunt trişti ci că se plictisesc, au mişcări lente, li se pare dificil să facă activităţi ce implică efort fizic şi nu mai găsesc plăcere în jocurile specifice copiilor”, a explicat pentru „Adevărul”, Valentina Băjan, psiholog.

„Depresia nu se exprimă în mod direct”

Simptomele depresiei apar atunci când copilul se simte depăşit de situaţie şi când nu mai găseşte soluţii la problemele apărute. Ceea ce acesta trăieşte îi provoacă o suferinţă pe care nu o poate exprima astfel încât cei din jur să îi ofere sprijin.

FOTO Child Psychology

„Atunci când există o lipsă de interes pentru relaţiile cu prietenii, pentru şcoală sau alte activităţi ce altădată erau plăcute, poate fi un semnal de alarmă pentru părinţi. De asemenea, copilul trebuie urmărit deoarece pot apărea şi dificultăţi de concentrare şi atenţie, tulburări de somn şi de alimentaţie. De exemplu, la vârsta adolescenţei, preocupările pentru imaginea corporală se intensifică şi pot duce la eforturi excesive de a controla greutatea iar eşecul în ceea ce şi-au propus îi poate  apropia de o anorexie nervoasă sau bulimie nervoasă”, a spus Valentina Băjan, psiholog.
Prezenţa unui simptom izolat pe o perioadă scurtă de timp poate fi considerată o reacţie normală la diverşi stimuli din mediu. Când schimbările sunt mai numeroase şi le influenţează negativ viaţa, ar trebui să fie un semnal de alarmă că ceva nu este în regula cu copiii.

Ce este de făcut?

„Când părinţii observă modificări în comportamentul copiilor lor, ar putea să încerce să discute mai mult cu ei, să încerce să afle ce anume a determinat acea schimbare, ce emoţii şi sentimente trăiesc cei mici, cum îi pot ajuta să treacă peste dificultăţile întâmpinate. Atunci când nu reuşesc să afle ce s-a întâmplat, sau să-l ajute să se echilibreze, pot cere ajutorul unui psiholog şcolar, clinician sau psihoterapeut. Cel mai important este ca părintele să-i fie alături, să-i confirme faptul că-l iubeşte, că-l apreciază şi că îi oferă protecţie”, a explicat Valentina Băjan, psiholog.

Statisticile au arătat că minorii lăsaţi în grija altor rude, după ce părinţii au plecat să lucreze în străinătate, sunt cei mai afectaţi de depresie. Din nefericire, unul din şase dintre adolescenţi experimentează la un moment dat distresul şi iau în considerare suicidul. Repartiţia pe sexe este egală până în jurul vârstei de 15 ani, după acest prag, fetele fiind de două ori mai afectate decât băieţii.