Aşteptând să se topească zăpada, trecem la ora de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ora 3.00, de iarnă, devine ora 4.00, de vară. Foto: Adevărul

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3.00 va deveni ora 4.00.  Drept urmare, vom dormi mai puţin, iar trenurile de noapte, aflate în circulaţie în respectivul interval orar, vor sosi la destinaţie cu întârziere.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România urmează să treacă la ora oficială de vară.

Astfel, ora 3.00 va deveni ora 4.00. Pentru a nu rata întâlniri importante şi în general ca să nu aveţi parte de surprize neplăcute legate tot ceea ce presupune planificare, ar fi bine să vă potriviţi ceasurile în acord cu ora de vară înainte de a vă culca. Şi apropo de somn, durata acestuia se va scurta cu o oră ceea ce s-ar putea să vă creeze neplăceripână când vă veţi acomoda cu noul orar.

Este bine să ţineţi cont şi de faptul că trecerea la ora de vară va modifica şi mersul trenurilor în sensul că, în noaptea în care se realizează modificarea, se vor produce întârzieri.

"În noaptea de 30 spre 31 martie, până la ora 3.00, care devine ora 4.00, trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora de iarnă. După această oră, trenurile vor circula conform mersului trenurilor. dar respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie între ora 3.01 şi 4.00 (ora de iarnă) vor înregistra întârzieri”, a anunţat S.N. C.F.R. Călători S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Galaţi.
Compania le recomandă gălăţenilor care urmează să călătorească în intervalul menţionat să consulte site-ul www.cfrcalatori.ro.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie