Asociaţia „Galaţi, oraşul meu” cere administraţiei publice să cureţe urbea de chioşcuri, rable, garaje şi ruine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Model de dezvoltare „de succes” la Galaţi: garaje cu etaj, fără autorizaţie FOTO C Crângan

Organizaţia neguvernamentală oferă edililor şi o serie de soluţii de bun-simţ şi la îndemână, plecând de la aplicarea legislaţiei existente şi până la implementarea unor măsuri edilitare care au avut succes foarte mare în alte oraşe.

Asociaţia „Galaţi, oraşul meu” (în esenţă cea mai activă, de departe, organizaţie neguvernamentală din urbe) a transmis municipalităţii gălăţene un memoriu prin care cere o serie de măsuri edilitare urgente pentru a ridica standardul de civilizaţie al comunităţii.

Potrivit lui Bogdan Brânzan, liderul asociaţiei amintite, una dintre cele mai arzătoare probleme ale Galaţiului este lipsa locurilor de parcare, ceea ce crează un adevărat haos.

„Solicităm extinderea locurilor de parcare prin demolarea tuturor bateriilor de garaje, inventarierea, marcarea, închirierea locurilor de parcare, construirea de parcări supraetajate în interiorul cartierelor (N.R.: după modelul de la Cluj şi Iaşi) şi unde spaţiul public permite ca suprafaţă, crearea zonelor verzi, de socializare, a locurilor de joacă, dar ridicarea tuturor autovehiculelor abandonate în parcări, a rablelor, interzicerea expunerii spre vânzare a autoturismelor în parcările arondate blocurilor, pe străzi, spaţii verzi, construirea de locuri special amenajate, cu plată, pentru acestea, ridicarea acestora în cazul nerespectării interdicţiei şi obligarea la plata unei amenzi usturătoare, stabilită prin HCL”, se menţionează în documentul înaintat municipalităţii de către „Galaţi, oraşul meu”.

În acelaşi timp, asociaţia crede că primăria ar putea ajuta la descongestionarea întregului oraş prin desfiinţarea/demolarea chioşcurilor de pe trotuare şi spaţii verzi, construirea unor galerii comerciale în compensaţie, cu un design atrăgător, modern şi unitar, cu posibilitatea închirierii spaţiilor, după modele de succes de la Timişoara, Braşov, Sibiu  sau Cluj.

Nici sumedenia de ruine din urbe nu a scăpat ochiului atent al celor de la „Galaţi, oraşul meu”. „Solicităm identificarea tuturor clădirilor şi terenurilor dezafectate, abandonate, a spaţiilor comerciale devenite focare de infecţie, notificarea şi obligarea proprietarilor să le întreţină/închirieze/vândă, sub sancţiunea aplicării unor amenzi în cuantum mare şi a supraimpozitării de 10 ori taxa prevăzută în HCL”, au precizat aceştia. Este de menţionat că o măsură de acest fel a fost deja implementată la Sibiu, Braşov şi Constanţa, producând efecte pozitive remarcabile.

Nu în ultimul rând, asociaţia rcomandă cumpărarea de către Primăria Galaţi a imobilului ,,Pescăriile statului”, clasat ca monument istoric, reabilitarea acestuia pe fonduri europene şi transformarea în ,,Muzeu al Dunării, navigaţiei şi pescuitului”, în proiect fiind inclusă consolidarea şi modernizarea cheiului, a zonei de acces şi parcării.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online