Ambulatorii noi la Spitalul Judeţean şi Spitalul TBC din Galaţi. Investiţii cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CJG

Peste 20 de milioane de lei, din fonduri europene, vor fi folosiţi pentru a construi de la zero clădiri noi pentru ambulatoriile de specialitate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul TBC din Galaţi.

Vor fi create spaţii medicale noi şi moderne, în care vor fi amenajate cabinete medicale, dotate şi cu aparatura medicală necesară.

 „Pentru extinderea Ambulatoriului Spitalului Judeţean construim o clădire cu trei etaje, de peste 1500 de mp, în care vor fi amenajate peste 50 de spaţii noi.  În acest moment, constructorul lucrează deja la montarea acoperişului, partea de instalaţii şi amenajări interioare”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Clădire nouă şi modernă va avea şi Ambulatoriul Spitalului TBC, care va fi dotat în plus şi cu un computer tomograf performant, deja achiziţionat de către Consiliul Judeţean Galaţi.

 „Noul ambulatoriu al spitalului este de patru ori mai mare decât vechea clădire, ceea ce va permite, în premieră pentru această unitate medicală, crearea unor circuite separate pentru copii şi adulţi”, a transmis Costel Fotea.

Vă recomandăm şi:

Propunerea controversată a unui pneumolog pentru tranşarea crizei COVID:„Sănătate cu forţa nu se poate”

 

Medic psihiatru, despre şcoala online:„Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”