Revolta unui preşedinte de CJ: Pacienţii mor în timp ce proiectele pentru spitale stau în sertarele ministerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi
Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, critică guvernanţii pentru situaţia din spitalele din România. Acesta susţine că instituţia pe care o conduce are proiecte de 20 de milioane de euro, blocate în sertarele ministerului, esenţiale pentru lupta cu pandemia COVID.

„Săptămâna trecută, o nouă tragedie a lovit sistemul de sănătate din România, iar oameni nevinovaţi si-au pierdut viaţa din cauza unui sistem nefuncţional. Am auzit multe acuze, am văzut diverse declaraţii la televizor despre tragedia de la Constanţa şi am sesizat dorinţa imensă a celor aflaţi la conducere de a-şi feri imaginea de această dramă.

 Nu am auzit nimic despre responsabilitate şi despre soluţii reale, care să ne ferească cu adevărat măcar de acum înainte de astfel de tragedii. Nu am auzit nimic despre faptul că undeva, printr-un sertar de minister, stau de luni de zile proiecte pentru spitalele din provincie, în care se vorbeşte tocmai despre cum să facem să evităm asemenea drame, precum cele de la Piatra Neamţ sau Constanţa”, a declarat Costel Fotea.

 Soluţiile stau în sertarele Guvernului, iar pacienţii mor în spitale

Potrivit acestuia, Consiliul Judeţean Galaţi a depus de luni de zile sau, în unele cazuri, chiar de mai bine de un an proiecte pentru a gestiona mult mai eficient această criză Covid. Toate sunt blocate în sertarele ministerului. Sunt proiecte de aproximativ 20 de milioane de euro pentru Spitalul Judeţean, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul din Tecuci, proiecte de care toate spitalele au nevoie pentru a nu mai trăi tragedii precum cea de la Constanţa. 

Este vorba despre sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu, despre sisteme care să monitorizeze şi să alarmeze în caz de depăşiri ale concentraţiilor de oxigen, de redimensionare a instalaţiilor de fluide medicale, de modernizare a instalaţiilor electrice vechi, care nu fac faţă consumului de energie actual, de dotare cu echipamente moderne pentru a trata mult mai bine pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.

„Se vorbeşte peste tot despre lipsa paturilor ATI pentru pacienţii Covid. În tot acest timp, de mai bine de un an, asteptăm şi cerem cu insistenţă celor din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să evalueze proiectul unei Terapii Intensive modulare la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Zeci de întrebări, niciun răspuns. Iar bani sunt. Vorbim de fonduri europene aprobate deja, încă din 2020, de către Comisia Europeană, care a decis ca în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare să existe o alocare distinctă pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus”, a adăugat Costel Fotea.

Potrivit preşedintelui CJ Galaţi, există fonduri pentru toate proiectele enumerate însă Guvernul întârzie să aprobe documentele. 

 „Fondurile există, sunt disponibile şi au fost aprobate de mai bine de un an de către autorităţile europene. Însă, pentru a le folosi este nevoie ca Guvernul să evalueze cât mai repede proiectele depuse. Toate aceste investiţii ar fi trebuit să fie prioritatea zero a Guvernului, nu luptele interne pentru partid, bătăliile din interiorul alianţei  sau diverse exerciţii de imagine. De mai bine de un an, aceste investiţii vitale, care realmente pot salva vieţi, stau probabil uitate printr-un minister şi asteaptă să fie evaluate. Iar în tot acest timp mor oameni în tragedii precum cea de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Dincolo de vorbe, aceasta e adevărata realitate. Soluţiile stau în sertarele Guvernului, iar pacienţii mor în spitale. Niciodată nu s-a întâmplat ca pentru proiecte de o asemenea importanţă să aşteptăm atât de mult doar pentru a fi evaluate. Mai mult, unele proiecte, care înseamnă sisteme de prevenire a incendiilor sau de monitorizare a concentraţiilor de oxigen, nici măcar nu au intrat în procesul de evaluare”, susţine Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Vă recomandăm şi:

Propunerea controversată a unui pneumolog pentru tranşarea crizei COVID:„Sănătate cu forţa nu se poate”

 

Medic psihiatru, despre şcoala online:„Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite