Un tren cu 120 de persoane, implicat într-un accident feroviar în Vrancea. Doi dintre angajații CFR erau drogați

0
Publicat:

Trenul Regio 5302, care circula pe ruta Comănești – Buzău, a fost implicat luni dimineață într-un incident feroviar în Gara Mărășești, din județul Vrancea.

Trenul a fost implicat într-un incident FOTO: Facebook/Buzău Vrancea Online

Potrivit poliției din Vrancea, incidentul feroviar a avut loc  în timpul manevrelor de cuplare a locomotivei cu vagoanele de călători, iar locomotiva a dat înapoi și a lovit primul vagon.

În urma impactului, șase persoane aflate în tren au acuzat dureri și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La bordul trenului se află aproximativ 120 de pasageri.

Ciudat este că în urma cercetărilor la fața locului și a testărilor efectuate cu aparatele din dotare, doi angajați ai CFR au fost depistați pozitiv la consumul de substanțe psihoactive. Aceștia au fost duși la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Polițiștii au întocmit un dosarul penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, distrugerea sau semnalizarea falsă și vătămarea corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată