Dosar penal deschis în urma accidentului feroviar din Gara Constanța, pentru vătămare corporală din culpă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii din Constanța au deschis dosar penal în urma accidentului feroviar de duminică, 4 mai, din Gara Constanţa în care mai multe persoane au fost rănite.

Polițiștii au deschis un dosar penal în cazul accidentului feroviar/FOTO: ISU Constanța
Polițiștii au deschis un dosar penal în cazul accidentului feroviar/FOTO: ISU Constanța

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, luni, că poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Transporturi au fost sesizaţi, duminică după amiază, cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanţa ar fi lovit trenul respectiv, scrie News.ro.

„În urma accidentului rutier au fost rănite mai multe persoane. Au fost testaţi cu aparatul etilotest şase angajaţi ai companiei de căi ferate,  implicaţi în operaţiunea de manevrare a garniturii respective, rezultatul fiind negativ”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă şi distrugere şi semnalizare falsă.

Duminică, 4 mai, un accident feroviar s-a produs în gara din Constanța, unde o locomotivă s-a ciocnit cu un tren de călători. 11 persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital. O gravidă a rămas internată pentru supraveghere medicală.

„Toți pacienții erau conștienți, cooperanți și stabili hemodinamic. Aceștia au fost evaluați clinic și imagistic. Din fericire, niciunul nu a fost grav rănit, fiind vorba despre leziuni minore. O singură persoană a rămas în spital. Este vorba despre o pacientă gravidă care a fost internată pentru supraveghere medicală”, a transmis biroul de presă al Spitalului Județean Constanța.

Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar( IR 1586 și IR 1688) operate de operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători , au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.

„Operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători va suplimenta compunerea trenului IR 1682 , cu plecare la ora 16:30 , cu 8 vagoane, pentru a asigura preluarea și continuarea călătoriei pasagerilor afectați de incidentul feroviar”, a transmis Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA. 

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite