Video O locomotivă s-a ciocnit cu un tren de călători în Constanța. 11 persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital. O gravidă a rămas internată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident feroviar s-a produs duminică, 4 mai, în gara din Constanța, unde o locomotivă s-a ciocnit cu un tren de călători. 11 persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital. O gravidă a rămas internată pentru supraveghere medicală.

Imagine de la locul accidentului. FOTO: CFR Infrastructură
Imagine de la locul accidentului. FOTO: CFR Infrastructură

UPDATE: 11 persoane (8 adulți si 3 copii) au fost preluate de echipele medicale din Unitatea Primiri Urgențe, în urma accidentului feroviar din Gara Constanța.

„Toți pacienții erau conștienți, cooperanți și stabili hemodinamic. Aceștia au fost evaluați clinic și imagistic. Din fericire, niciunul nu a fost grav rănit, fiind vorba despre leziuni minore. O singură persoană a rămas în spital. Este vorba despre o pacientă gravidă care a fost internată pentru supraveghere medicală”, a transmis biroul de presă al Spitalului Județean Constanța.

UPDATE: Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță. 

Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar( IR 1586 și IR 1688) operate de operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători , au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.

„Operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători va suplimenta compunerea trenului IR 1682 , cu plecare la ora 16:30 , cu 8 vagoane, pentru a asigura preluarea și continuarea călătoriei pasagerilor afectați de incidentul feroviar”, a transmis Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA. 

UPDATE 16.05 Printre răniții ajunși la spital se numără o femeie însărcinată în 17 săptămâni cu traumatism lombar, dar și un copil care a suferit traumatism toracic. La unitatea medicală a ajuns și un tânăr care se întorcea de la mare, unde a petrecut alături de prieteni, scrie presa locală.

UPDATE: Un alt tren va ajunge în Gara CFR Constanța pentru a prelua toți pasagerii, care trebuiau să călătorească spre București cu cele două garnituri implicate în accident. 28 de persoane au fost evaluate medical, a informat ISU.

UPDATE:  Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul feroviar.

„La data de 4 mai, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanța ar fi lovit trenul respectiv. Din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite ușor. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare”, a transmis Poliția, potrivit Antena 3 CNN.

UPDATE: Până acum sunt evaluate 24 de persoane, dintre care șapte au fost transportate la spital, a informat ISU Constanța. 

La fața locului au fost trimise să intervină 4 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SAJ, 1 echipaj de stingere.

Foarte mulți turiști și tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale. 25 de persoane au fost evaluate până la acest moment. Este cod galben în prezent.

Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, ceea ce presupune suplimentarea resurselor medicale și coordonarea unitară a intervenției.

„În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1”, a transmis Compania Națională de Căi Ferate CFR SA într-un comunicat de presă.

Momentan, cauza accidentului nu este cunoscută, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea. Surse spun că un tren era staționat, iar celălalt tren a dat cu spatele.

„Este o intervenție în dinamică, iar numărul victimelor poate varia în funcție de evaluările medicale de la fața locului. Rămâne o situație critică”, spun surse din cadrul echipelor de salvare.

„Nu avem persoane rănite grav la acest moment. Situația este în dinamică. Până acum 2 minute, sunt 25 de persoane care au fost evaluate medical. Momentan, scopul principal este evaluarea persoanelor care au avut leziuni ușoare sau poate au avut probleme”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU, în transmisiune directă la Antena 3 CNN.

Imagine de la locul accidentului. FOTO: CFR Infrastructură
Imagine de la locul accidentului. FOTO: CFR Infrastructură

Reacția lui Sorin Grindeanu

„În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanța, NU sunt persoane rănite grav, din informațiile pe care le am, până în acest moment! Țin legătura, în permanență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar și cu inspectorii ASFR. Aceștia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului. După ce se vor identifica motivele acestuia, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații care se pot transforma în tragedii!”, a scris ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu pe Facebook. 

Știre în curs de actualizare.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite