Şefii de la Mediu, ameninţaţi cu demiterea dacă nu rezolvă problema mirosurilor din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Nicuşor Halici i-a ameninţat pe şefii de la Mediu cu demiterea

Prefectul de Vrancea a cerut şefilor de la Garda de Mediu să-i dea un răspuns cu privire la sursa mirosurilor urâte din Focşani.

Prefectul Nicuşor Halici le-a cerut funcţionarilor de la Garda de Mediu să stea mai mult pe teren şi să descopere sursa mirosurilor urâte din Focşani. Termenul dat de prefect pentru acest lucru este sâmbătă, 30 august, atunci când focşănenii cu spirit civic vor să organizeze şi o acţiune cu sticluţe de parfum.

“Tot au fost avertizaţi în ultimii ani şi trebuie să mergem inclusiv pană la suspendarea activităţii dacă nu înţeleg. Doresc să-şi forţeze muşchii cu instituţiile statului sau să facă lobby pe lângă anumiţi funcţionari? Ei bine, toleranţa zero va fi sintagma care va domni peste Garda de Mediu. Notificare către Agenţia de Mediu şi aplicăm cea mai drastică sancţiune. Acesta este un mesaj către toate instituţiile statului. Dacă o singură dată mai miroase cum a mirosit săptămâna care se încheie, evaluăm activitatea celor două instituţii, începând de la director pană la funcţionarul care trebuia să-şi facă treaba. Aşa cum avem drepturi, avem şi obligaţii şi ar trebui să ne luăm foarte în serios obligaţiile“, i-a avertizat prefectul Nicuşor Halici pe şefii de la Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu.

Reprezentanţii Gărzii de mediu au transmis că au sancţionat atât o fermă de păsări, cât şi una de proci, după ce au fost descoperite mai multe nereguli.

De menţionat că sâmbătă, pe 30 august, la ora 18.00,  focşănenii sunt invitaţi să vină în Piaţa Unirii, pentru o acţiune inedită, menită să tragă un semnal de alarmă asupra mirosurilor pestilenţiale din oraş.

La evenimentul promovat pe Facebook sub denumirea „Parfumul oraşului meu”, oamenii sunt chemaţi în Piaţa Unirii, înarmaţi cu sticle de parfum, pe care le vor răsturna pe paviment.

„Poate fi un parfum ieftin oricum miroase mai bine decât "parfumul porcilor". Toţi participanţii vom deschide sticluţele de parfum, în acelaşi timp şi le vom răsturna pe caldarâm. Hai să le arătăm că ne pasă de calitatea aerului pe care-l respirăm!”, spun organizatorii acţiunii.

Până acum focşănenii au primit foarte bine această iniţiativă, pe care o sprijină din tot sufletul.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”