Rezultate submediocre pentru elevii de clasa a VIII-a din Vrancea la simularea examenelor naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 28% dintre elevii din judeţ care au participat la examen au luat peste 5 la matematică, procentul fiind mai mare, respectiv 66,6 % la limba română.

Dacă mâine elevii din clasa a VIII-a vor susţine testele naţionale la română şi matematică, nici jumătate din ei nu ar reuşi să obţină media generală 5.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a iar în Vrancea doar 49,1% din elevii cei puţin peste 3000 de elevi prezenţi la examen (au absentat în jur de 200) au luat peste 5.

Notele vor fi aduse la cunoştinţa elevilor pe data de 7 martie.

Pe discipline, situaţia este destul de critică la matematică, unde doar 28,3% din elevi au luat o notă mai mare de 5, lima şi literatura română salvând oarecum situaţia, aici procentul celor care au luat note peste 5 fiind de 66,6%.

La nivel naţional, Vrancea se situează pe locul 18, doar 48,18% din elevi reuşind să obţină medii peste 5.

Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate la nivelul fiecărui judeţ.

Cele mai importante dintre ele se referă la efectuarea de ore suplimentare de pregătire în şcoală.

Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.

Mai puteţi citi:

Rezultate Evaluare Naţională 2013 Focşani

71 de elevi din Vrancea, găsiţi în 49 de baruri şi cafenele în timpul orelor de curs

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului