O companie americană vrea să cumpere servicii de foraj în Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările urmează să fie derulate în Adjud, Vrancea, iar costurile sunt estimate între 22 milioane de lei şi 25 milioane de lei, potrivit unui anunţ al companiei.

Compania americană Hunt Oil vrea să cumpere servicii de foraj petrolier de până la 25 milioane lei, precizează Mediafax.

Hunt Oil este una dintre cele mai mari companii petroliere independente din lume, iar activităţile principale ale acesteia se axează pe explorare şi producţie de ţiţei şi gaze naturale în SUA şi pe plan internaţional.

În România, Hunt Oil are un parteneriat cu OMV Petrom (SNP), încheiat în 2010, pentru explorarea a două zăcăminte petroliere în Adjud şi Urziceni. Investiţiile necesare pentru explorarea celor două zăcăminte au fost evaluate la 25 milioane de euro.

Mai puteţi citi:

FOTO-VIDEO Prospecţiunile pentru gaze le dărâmă casele sătenilor din Fitioneşti

Conductele Conpet care trec prin Mărăşeşti, golite de 20 de tone de petrol

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi