Compuşi chimici din marijuana, capabili să neutralizeze dezvoltarea celulelor canceroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compuşi din marijuana, capabili să neutralizeze dezvoltarea celulelor canceroase. Arhivă: Adevărul.
Compuşi din marijuana, capabili să neutralizeze dezvoltarea celulelor canceroase. Arhivă: Adevărul.

Un cercetător din Marea Britanie a descoperit că o serie de compuşi chimici derivaţi din marijuana ar putea neutraliza celule canceroase, în special pentru pacienţii care suferă de leucemie, scrie publicaţia Huffington Post.

Botezate de oamenii de ştiinţă „canabionide”, compuşii au o acţiune complexă, îndreptată împotriva mai multor procese prin care celulele canceroase rezistă în organism.

„Din acest motiv, noua descoperire are un potenţial mult mai mare faţă de medicamentele obişnuite. Sunt impresionat de modul în care acţionează. Descoperirea are un viitor mare, mai ales dacă este folosită alături de chimioterapie”, a declarat medicul oncolog Wai Liu, de la Universitatea St. George din Londra.

Studiul realizat de doctorul Wai Liu este finanţat de compania britanică „GW Pharmaceutic”, firmă care a realizat recent primul medicament derivat din canabis în vederea tratării mai multor afecţiuni cauzate de scleroză.

În timpul testelor, Wai Liu şi echipa sa au dezvoltat artificial mai multe celule canceroase într-un laborator, apoi le-au administrat şase compuşi derivaţi din marijuana, atât separat, precum şi în diferite combinaţii. Rezultatele au arătat o rezistenţă din ce în ce mai redusă a celulelor canceroase.

Deşi este o descoperire promiţătoare, medicul se arată rezervat ca un posibil medicament bazat pe compuşi din marijuana să se comporte similar pentru cele peste 200 de tipuri de cancer existente.

„Cancerul este un termen foarte general. Sub el se ascund o mulţime de boli care diferă în mod fundamental asupra modului în care celulele canceroase se dezvoltă. Chimioterapia acţionează asupra creşterii disfuncţionale a celulelor prin perturbarea semnalelor dintre celule. Ceea ce am identificat noi prin descoperire este că anumiţi compuşi din marijuana vizează aceleaşi mecanisme, întrerupând creşterea celulelor canceroase, precum şi chimioterapia”, a mai spus Wai Liu.

Anual, la nivel mondial, circa 7,6 milioane de oameni mor din pricina cancerului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite