Noul preşedinte liberal al Consiliului Judeţean Vrancea, primul pas spre formarea unei majorităţi. Cum s-a poziţionat ALDE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrurile ar urma să fie tranşate în viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Vrancea, când se presupune că vor fi aleşi vicepreşedinţii acestui for.

Vineri a avut loc o primă şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vrancea, convocată de noul preşedinte, liberalul Cătălin Toma, în cadrul căreia s-au constituit grupurile politice şi s-au ales comisiile de specialitate.

Cu această ocazie, au depus jurământul şi cei patru consilieri judeţeni ai PSD care nu erau validaţi la prima şedinţă de constituire.

Surpriza politică a şedinţei de vineri a venit de la cei doi reprezentanţi ai ALDE, consilierii Ionel Cel-Mare şi Dorina Săpunaru, care, potrivit legii, nu puteau forma singuri un grup, astfel că au ales să se afilieze cu Adrian Apostol, de la PLUS, parte a alianţei cu USR.

Este  primul semnal că ALDE, care a guvernat local până acum opt ani cu PSD, cu două mandate de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, va înclina deciziv balanţa în formarea unei majorităţi cu liberalii la Consiliul Judeţean Vrancea.

Cel mai probabil acest lucru se va vedea la următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean, când se presupune că se vor alege cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei. În momentul de faţă, componeţa politică a Consiliului Judeţean, rezultată în urma alegerilor din 27 septembrie, este următoarea: PSD-15 consilieri, Alianţa PNL-USR-PLUS-15 consilieri, ALDE-2 consilieri.

Cine sunt liderii grupurilor politice

Grupurile politice de consilieri: PSD – lider Marian Oprişan, PNL-USR: lider Liviu Bostan, ALDE-PLUS: lider Ionel Cel-Mare. 

Comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean Vrancea 

Comisia 1 Prognoze, Programe Buget Finanţe şi Patrimoniu
Oprişan Marian
Melinte Vasile
Cristian Dănuţ
Blîndu Nicuşor
Marin Laurenţiu
Zamfirescu Valerică
Bostan Liviu
Epure Ciprian
Lepădatu Mihăiţă


Comisia 2 Urbanism, investiţii, lucrări publice şi servicii publice
Stoica Elena
Răducanu Cătălin
Munteanu Ludmila
Onia Cristian
Nedelcu Florin
Bălosu Cristian
Carabă Ionel
Matei Claudiu
Ionel Cel-Mare

Comisia 3 Juridică şi administraţie publică
Guguianu Constantin
Marin Vasile
Bălan Geany-Doru
Tărlungeanu Adelina
Marchitan Gabriela
Epure Ion
Creţu Adrian
Alexe Vasile
Apostol Adrian


Comisia 4 Asistenţă socială, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti
Gheţu Cătălin
Necula Ionel
Toader Constantin
Lazăr Dorel
Săpunaru Dorina

Vă mai recomandăm:

VIDEO „Baronul” Oprişan a predat liberalului Cătălin Toma biroul de şef al CJ Vrancea. L-a ocupat 20 de ani

Noul preşedinte ales al Consiliului Judeţean Vrancea, liberalul Cătălin Toma, decisiv în mediul urban. Oprişan, votat mai mult la ţară

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor