Fostul director al Ateneului, victorie importantă în războiul cu edilul Misăilă. Primăria a risipit degeaba bani pe avocaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristi Misăilă, învins în instanţă de Valentin Gheorghiţă

Valentin Gheorghiţă se judecă de doi ani cu primarul Cristi Misăilă şi Primăria municipiului Focşani, după ce a considerat că la concursul de proiecte din anul 2018 a fost nedreptăţit de comisia de examen.

După doi ani de dispute în instanţă, procesul dintre fostul director al Ateneului Popular" Mr. Gh. Pastia", Valentin Gheorghiţă şi primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a ajuns la final. 

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi i-au dat dreptate lui Valentin Gheorghiţă şi au decis anularea dispoziţiei primarului privind procedura de reluare a concursului de proiecte şi a actului prin care a fost informat de rezultatul concursului pe care l-a picat. 

Valentin Gheorghiţă, fostul director al Ateneului, a cerut în instanţă anularea unui act administrativ după ce la concursul din toamna anului 2018, organizat pentru funcţia de manager al Ateneului Popular,  a obţinut nota 7,33 la proiectul de management iar la interviu a luat nota 6,36 un rezultat de 6,83, insuficient pentru a primi un nou mandat.

Cu alte cuvinte, Primăria Focşani este obligată acum să reia procedura de organizare a concursului de proiecte pentru funcţia de manager al Ateneului Popular, exact în aceleaşi condiţii în care s-a desfăşurat şi  primul concurs la care a participat Valentin Gheorghiţă, după ce aceste reguli fusese schimbate cu scopul de a-l împiedica pe fostul director să-şi depună din nou dosarul.

 În plus, instanţa a obligat Primăria Focşani la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.180 lei.Decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Galaţi este definitivă şi rămâne de văzut ce va întâmpla mai departe în disputa care are ca miză persoana care va conduce Ateneul Popular. Asta pentru că pe rolul instanţei de judecată se mai află un dosar prin care Valentin Gheorghiţă contestă rezultatul evaluării din 2018.

“Nu cred, nu consider că în cei 5 ani de activitate ai ultimului mandat  a fost o activitate de sub nota 9. Se ştie ceea ce am făcut aici, ce activităţi şi proiecte interesante, în special cu orchestra Unirea, cu corul Pastorala, pe care l-am preluat în 2015, cu Festivalul de Muzică clasică înfiinţat în 2015, primul festival de muzică clasică al judeţului nostru. Toate acestea au ridicat ştacheta din punct de vedere cultural astfel că a fost surprinzător pentru mine că am fost subevaluat. Eu consider că am fost subevaluat în mod intenţionat pentru a se declanşa acest concurs de proiecte la Ateneul Pastia”, ne-a declarat la momentul respectiv Valentin Gheorghiţă.

La rândul său, primarul Cristi Misăilă l-a acuzat pe directorul Ateneului că s-a autoplagiat.

“Actualul Director al Ateneului a picat examenul pentru că nu a fost la înălţimea pretenţiilor ridicate de un astfel de concurs. Mai mult decat atât, deşi dumnealui consideră că este “o notă subiectiv dată”, îl contrazic chiar documentele pe care le-a prezentat comisiei de concurs. Astfel, proiectul său de managenent pentru 2019-2021 este un copy-paste nereuşit după raportul de management 2014-2018. Concret, din cele 40 de pagini ale proiectului de management, paginile 2, 3, 4, 7, 8, 9, 10, 12, 13, 26, 27, 28, 30, 31, 32, 33 şi 34 sunt copiate la virgulă din raportul precedent. În aceste condiţii, orice alte comentarii sunt de prisos”, a spus primarul Misăilă.

La conducerea Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia se află în prezent, cu titlu de interimar, Ionuţ Drilia,  după acela conducere s-a mai aflat în acest an Anişoara Piţu, dar şi  Marilena Şerbănuţ, consiliera personală primarului Cristi Misăilă.

Trebuie spus că pentru a câştiga procesul cu Valentin Gheorghiţă, Primăria a angajat o cunoscută casă de avocatură din Bucureşti, "S.P.R.L. Mocanu şi Asociaţii", onorariile plătite din bani publici de municipalitate ridicându-se la cel puţin 10.000 de euro, în condiţiile în care municipalitatea are la disoziţie o armată de jurişti. Avocata Elena Anghelescu, care îl reprezintă pe Valentin Gheorghiţă, a reuşit să fie mult mai convingătoare, asigurând succesul clientului ei.

Vă mai recomandăm:
 

Directorul Ateneului, picat la examen de oamenii primarului Misăilă. Ce notă a primit la interviu Valentin Gheorghiţă

Fostul director al Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia a câştigat procesul cu edilul Misăilă şi Primăria Focşani. Municipalitatea, obligată să reia concursul

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită