Escroaca bătrânilor din Focşani înşelaţi de 20000 de lei prin metoda "accidentul", prinsă de poliţişti. Victimele erau racolate de deţinuţi care aveau telefoane mobile în penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii aveau telefoane în celule

Faptele au fost săvârşite în cârdăşie cu mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Galaţi, care au avut telefoane mobile în celule cu care au reuşit să înşele victimele.

Patru luni s-au chinuit poliţiştii vrânceni să dea de urma escrocilor care au înşelat cu diverse sume de bani mai multe bătrâne din Focşani, iar acest lucru le-a reuşit abia ieri, când au reţinut-o pe principala "piesă".

Este vorba despre Emilia Lăcrămioara Predescu, în vârstă de 34 de ani din Galaţi, care în cârdăşie cu deţinuţi aflaţi după gratii la Penitenciarul Focşani, a reuşit să înşele prin metoda „accidentul”, în decurs de doar două săptămâni, cu suma de 20.200 de lei, trei pensionare din Focşani.

Practic, deţinuţii aveau telefoane mobile în puşcărie, cu ajutorul cărora agăţau victime solvabile, pretinzând că sunt comisari de poliţie.

Ei spuneau la telefon bătrânelor că rudele lor apropiate au fost implicate în accidente de circulaţie şi că trebuie să plătească sume diferite de bani pentru a scăpa de acuzaţii. Banii erau ridicaţi ulterior de Emilia Lăcrămioara Predescu, fie direct de la domiciliul păgubiţilor, fie de la Poştă, din conturile unde victimele au făcut plăţi.

Telefoanele mobile au fost găsite asupra deţinuţilor în urma unei percheziţii care s-a organizat în două camere de la Penitenciarul Galaţi.

Prin metoda "accidentul" au fost înşelate o bâtrână de 82 de ani, cu suma de 1200 de lei, o alta de 76 de ani, cu suma de 2000 de lei şi o femeie în vârstă de 64 de lei, care a plătit “cash” escroacei din Galaţi suma de 17.000 de lei.

În urma perchezitiei organizată la domiciliul gălăţencei, poliţiştii au găsit suma de 24.000 lei, bani care au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor şi cu care vor fi despăgubite victimele.

Elimia Lăcrămioara Predescu şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, iar astăzi a fost prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. În ceea ce-i priveşte pe deţinuţii implicaţi în infracţiune, cel mai probabil aceştia îşi vor prelungi şederea „la mititica”.

Mai puteţi citi:

Femeie din Focşani, înşelată de 17.000 de lei, prin metoda "accidentul", de un individ care s-a dat comisar de poliţie

Escrocii combină metoda „accidentul” cu metoda „premiul”

Metoda „accidentul”, pe cuponul de pensie

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG