Cu conturile blocate, societatea de termoficare ENET intră în iarnă fără gaze şi cu datorii de peste 20 de  milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ENET este aproape de faliment

Conducerea societăţii spune că fără ajutor financiar de la Guvern sau de la bugetul local va fi aproape imposibilă reluarea producţiei pentru încălzire în lunile octombrie sau noiembrie.

Conducerea ENET a prezentat astăzi o situaţie cu privire la stadiul pregătirilor pentru iarna 2013-2014, o situaţie extrem de dificilă cauzată de lipsa resurselor financiare.

Mai mult decât atât, ENET este împovărată şi de datorii actuale şi istorice în sumă de 120 milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro, lucru care a atras sistarea gazelor naturale încă din luna iulie .

Practic, în momentul de faţă, ENET datorează furnizorului de gaze o sumă de 11 milioane de lei, condiţia privind livrarea combustibilului către centrala ENET fiind să se facă imediat o plată reprezentând jumătate din datorie.

Societatea mai datorează 14,2 milioane de lei Rompetrol Rafinare, pentru păcură achiziţionată acum câţiva ani, dar care nu a fost plătită. ENET mai are de plată datorii istorice către AVAS, în sumă de 15,6 milioane de lei, către Ministerul Finanţelor Publice, în contul creditelor pentru combustibil neachitate de 52 milioane de lei şi către CUP Focşani de 12,6 milioane de lei.

„Având în vedere apropierea sezonului de Încălzire, S.c. ENET S.A. Focşani a încheiat Contract
de fumizare, cu S.C.GDF SUEZ Energy România S.A, privind asigurarea necesarului de combustibil,
gaze naturale, pentru perioada rece 2013-2014. Stocul de păcură nu s-a asigurat având în vedere faptul că din perioadă anterioară SC ENET S.A are datorii de achitat la furnizor În valoare de 14 mil. lei. La ora actuală stocul de păcură este de 134,61 tone În acest moment activitatea societăţii este suspendată, salariaţii sunt în şomaj tehnic, exceptând un număr limitat de persoane, pe perioade limitate, pentru asigurarea permanentei  activităţilor urgente. Conturile societăţii sunt blocate de către AVAS, ANAF  şi CUP-SA Focşani, efectuându-se numai plăţile pentru salarii, gaze din contul escrow şi sume limitate conform legii pentru plata unor furnizori. Societatea nu poate contractă credite din cauza faptului că înregistrează pierdere.
În acest context, fară un ajutor suplimentar din partea Guvemului şi a bugetului local pentru
acoperirea pierderilor ENET şi crearea astfel a sursei de plată pentru combustibili, va fi aproape
imposibilă reluarea producţiei pentru încălzire în luna octombrie sau noiembrie”
, se arată în comunicarea concuderii ENET către Prefectura Vrancea.

Mai puteţi citi:

Conducere politică la societatea de termoficare ENET Focşani

Împrumut ameţitor făcut de Primăria Focşani pentru ENET

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă