Comune din Vrancea, ajutate să se dezvolte cu bani de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agricultura performantă cere utilaje mai moderne

Grupul de Acţiune Locală Siretul Verde a selectat într-o singură zi, în vederea finanţării,  un număr de 18 proiecte care vor fi implementate în teritoriul GAL, cu valoare nerambursabilă totală care se ridică la peste un milion de euro. Valoarea acoperă aproximativ jumătate din valoarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2011-2015.

Astfel, pentru măsura 4. 322– "Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populatia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” au fost selectate 8 proiecte eligibile, cu o valoare totală de 712.000 euro, depuse de primăriile localităţilor  Vulturu, Bilieşti, Vânători, Garoafa, Pufeşti, Rugineşti, Suraia - judeţul Vrancea şi Movileni - judeţul Galaţi. Toate proiectele selectate in cadrul măsurii sunt proiecte integrate şi includ o componentă de protecţia mediului.

Proiectele selectate sunt:  “Construire teren de sport în satele Hîngulesti, Vulturu (Becali) şi Vulturu + spaţii verzi în  satul Vulturu, comuna Vulturu, judeţul Vrancea”,  Comuna Vulturu, judeţul Vrancea; “Achizitie utilaje pentru compartiment public pentru situatii de urgenta si realizarea  sistemului de iluminat ecologic la baza sportivă în comuna Biliesti, judetul Vrancea”, Comuna  Bilieşti , judeţul Vrancea; “Amenajare terenuri de sport cu iluminat ecologic în comuna Vânători, Comuna Vânători,   judeţul Vrancea; “Bază sportivă în comuna Garoafa, sat Garoafa şi sat Ciuşlea cu iluminat ecologic”, Comuna  Garoafa, judeţul Vrancea; “Achiziţionare buldoexcavator pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă  şi amenajare spatiu verde”, Comuna Pufeşti,  judeţul Vrancea; “Construire  teren de sport şi spaţiu de joacă pentru copii”, Comuna Rugineşti,  judeţul  Vrancea; “Achiziţie utilaj deszăpezire şi amenajare parc cu iluminat ecologic”, Comuna Suraia,  judeţul  Vrancea;“Achiziţie utilaj şi iluminat ecologic”, Comuna Movileni, judeţul Galaţi.

De asemenea, au fost aprobate în vederea finanţării doua proiecte care vizează afaceri non-agricole în localităţile Vulturu şi Vânători, cu o valoare nerambursabilă totală de 99.917 euro, precum şi un proiect de înfiinţare a unei pensiuni agroturistice în comuna Vânători, suma solicitată fiind de  99.998 euro.

Nu în ultimul rând, 7 tineri au şanse reale de a se instala ca tineri fermieri cu bani europeni, prin măsura 4.112 din planul de dezvoltare locală a teritoriului Siretul Verde, în localităţile Vulturu, Mărăşeşti şi Rugineşti. Valoarea totală a sprijinului nerambursabil solicitat se ridică la 256000 de euro.

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Siretul Verde este un parteneriat public privat  care reuneste 26  de persoane fizice si juridice provenind din mediul privat,  public si sectorul asociativ, constituit in cadrul Axei 4 Leader din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala.

GAL-ul este  autorizat sa  implementeze strategia de dezvoltare locala a teritoriului care acopera 9 localitati  din judetele Vrancea şi Galaţi: Ruginesti, Pufesti, Marasesti, Garoafa, Vanatori, Biliesti, Suraia,Vulturu si Movileni.

Mai puteţi citi:

FOTO Consilierul PSD Cătălin Vrabie şi-a construit pensiune de cinci stele în Nămoloasa. Banii europeni i-a obţinut de la GAL-ul condus de finul său, viceprimarul Focşaniului, Gabriel Necula

Primarul de la Tănăsoaia îşi construieşte pensiune agroturistică cu bani europeni obţinuţi prin intermediul colegului de partid

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani